120.000 de persoane au tranzitat Vama Nădlac II în weekend. Cozile s-au întins pe 10 km

61977927
News.ro

Peste 120.000 de persoane au tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II în weekend, majoritatea fiind înregistrate la intrarea în ţară, unde coloanele de maşini de pe autostrada pan-europeană au ajuns la zece kilometri.

Cele mai multe dintre persoanele care au venit în România sunt muncitori români stabiliţi în ţări europene, care afirmă că s-au întors acasă fie pentru a petrece vacanţa, fie pentru protestul anunţat de românii din diaspora în 10 august, în Piaţa Victoriei, relatează news.ro.

Sâmbătă şi duminică, persoanele care au ales să intre în ţară prin PTF Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, au aşteptat până la trei ore controlul documentelor, din cauză că pe cele două benzi ale şoselei de mare viteză se formaseră coloane de aproape zece kilometri, pe teritoriul Ungariei.

Poliţiştii de frontieră au lucrat la capacitatea maximă a infrastructurii, folosind şapte-opt artere doar pe sensul de intrare, însă cu toate acestea timpii de aşteptare au fost foarte mari.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, luni, pentru News.ro, că aproximativ 121.000 de persoane au tranzitat cel mai mare punct de control de la graniţa cu Ungaria, Nădlac II, peste 70.000 fiind pe sensul de intrare în România.

Cifrele sunt duble faţă de un weekend din luna iunie, iar dintre cei care au venit în ţară, cei mai mulţi sunt muncitori români care lucrează în ţări europene. Ei le-au declarat jurnaliştilor că au venit atât pentru a-şi petrece concediul alături de familii, cât şi pentru a participa la protestul diasporei, din 10 august. Unii spun însă că au venit doar pentru protest.

"Domnul Dragnea ne-a obligat să venit acasă, vine multă lume, cu copii mici, până la 10 ani. Venim la protest, toată lumea trebuie să facă asta. Uitaţi câţi bani vin în România... Diaspora, câţi bani aducem pentru România. El ne goneşte, ne face să plecăm din ţară”, a spus un bărbat care lucrează de 12 ani în Italia.

"Venim din Germania, în concediu, dar am venit şi pentru protest şi sper ca toată România să iasă în stradă", a spus un alt român care a venit în ţară.

”Vrem de muncă în ţara noastră, ne-am săturat afară. De la vârsta de 13 ani sunt plecat la muncă, daţi-ne de muncă în România! Asta vom cere la protest", a spus un bărbat din Hunedoara care locuieşte în Spania.

"Am venit să aducem bani în ţară, nu să furăm, ca ei. Mergem la protest, suntem un grup de cinci maşini de români de lângă Stuttgart", a declarat un alt bărbat.

Conform Poliţiei de Frontieră, la nivelul întregii ţări, în weekend au trecut frontiera aproximativ 895.000 persoane, din care 446.000 pe sensul de intrare şi 449.000 pe sensul de ieşire.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră le recomandă celor care vor să tranziteze frontiera să verifice aplicaţia online de pe site-ul oficial, care arată o estimare a timpilor de aşteptare pentru controlul documentelor. Astfel, şoferii pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate.

Spre deosebire de anii anteriori, aglomeraţia la frontiera cu Ungaria, pe sensul de intrare în ţară, a început mai devreme în acest an. Primele cozi kilometrice la graniţă s-au format la finele lunii iulie. În perioada 27 – 29 iulie, peste 130.000 de persoane au tranzitat doar PTF Nădlac II, dintre care 90.000 de persoane au intrat în România.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Compania aeriană îi va plăti doctoriței din Iași scaunul cu rotile distrus. Cum a fost umilită pe pistă

Reprezentanţii companiei unei companii aeriene low-cost s-au sesizat în cazul Andreei Nechita, doctorița rezidentă în scaunul cu rotile, din Iaşi, căreia i-a fost distrus scaunul în timpului zborului.

Incendiu într-un un mall din Constanţa. Peste 1500 de persoane au fost evacuate

Incendiul izbucnit luni în zona de alimentaţie publică a unui mall din Constanţa a fost stins după aproximativ 30 de minute. Potrivit reprezentanţilor ISU, au fost evacuaţi aproximativ 1.500 de oameni.

Coadă mare la DGASPC București pentru excursiile în Grecia. Unii au vrut să-și înscrie rudele

Este din nou aglomeraţie la Direcţia de Asistenţă Socială din Bucureşti.

Recomandări
Banca NATO, la care România este stat fondator, a strâns doar o mică sumă din cât și-a propus. De ce ezită marile puteri

Proiectul unei noi bănci globale pentru finanţarea apărării, susţinut de Canada şi alte opt state, inclusiv România, încearcă să atragă marile economii înaintea semnării acordului de constituire din această toamnă. 

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.