Membrii organizațiilor non-guvernamentale au vrut să tragă un semnal de alarmă, în privința vulnerabilității femeilor, în cuplu și în sânul familiei. 30 de cazuri de femicid au ajuns în atenția poliției doar în acest an. 

Cele mai multe au fost marcate de o cruzime extremă și au lăsat în urmă copii orfani și marcați sufletește.

Piața Universității a fost locul ales pentru adunare de militanții pentru drepturile femeilor. Săptămânal, o româncă moare sub loviturile crunte ale cuiva din familie. În majoritatea situațiilor există cel puțin o plângere depusă de victimă la poliție.

Anca Nica, organizator: „Legea femicidului prevede pedepse mult mai aspre pentru cei care ajung să-și ucidă partenerele ca urmare a violenței domestice. Însă nu avem un sistem de monitorizare funcțional, pentru că femeile se întorc de obicei acolo unde călăii lor stau. Nu există suficiente servicii sociale”. 

Corespondent PRO TV: „Potrivit Biroului pentru Criminalitate al Națiunilor Unite, 83.000 de femei și fete sunt ucise intenționat pe glob într-un singur an. Peste 60% dintre ele sunt lăsate fără suflare de partener sau alt membru al familiei. În Europa, rata femicidului e de 20 de ori mai mică decât în Africa și de 3 ori mai mică decât pe continentul american, dar există zone critice, printre care și România. În ultimii 10 ani, 500 de femei au fost ucise în cuplu, de către tatăl sau de un frate al lor. În acest an, au murit deja 30”.

Majoritatea aveau cel puțin un copil, iar câteva purtau o viață în pântec. Cel mai adesea, agresorul ajunsese să creadă că viața femeii îi aparține. ​

Manifestanții au luat atitudine și împotriva statutului incert al legii care interzice conviețuirea și căsătoriile forțate și din obligație, indiferent de etnie. Aprobată de Parlament, aceasta a fost întoarsă de președinte pentru reexaminare, din cauza unor neclarități juridice. 

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice! Numărul de Telverde este 0800 500 333.

Principalul număr de urgență și linie de ajutor națională pentru femeile abuzate sau victimele violenței domestice din România este 0800.500.333.

Resurse și linii de asistență disponibile:

* Linia națională gratuită (ANES): 0800.500.333 (non-stop, 24/7, apel gratuit național din orice rețea). Oferă consiliere juridică și psihologică primară, orientare și sprijin în cazuri de violență domestică, trafic de persoane sau discriminare de gen.

* Numărul unic de urgență: 112 (apelați imediat dacă sunteți în pericol fizic iminent).

* Urgențe sociale / București (DGASMB): 021 9524 (disponibil 24/7 pentru echipe mobile și situații de urgență socială/violență domestică).

* Centrul „Femina” (București): Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1 | Telefon: 021 314.23.15 (găzduire temporară și consiliere).

* Centrul de Informare și Sprijin pentru Femei (București): Aleea George Cristian Stanciu nr. 2, sector 5 | Telefon: 0758 047 398 (Luni-Vineri, 08:00–16:00).