Anchetatorii susțin că unii candidați ar fi oferit între 600 și 1.000 de euro unor instructori auto sau altor intermediari, pentru ca aceștia să intervină pe lângă examinatori în vederea promovării probei practice, potrivit News.ro.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, ofițerii Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului specializat, au pus în executare, miercuri, 14 mandate de percheziție.
Perchezițiile au avut loc la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Buzău, la sediul Institutului de Studii pentru Ordine Publică din București – Centrul de Formare Profesională, la domiciliile unor agenți de poliție care aveau calitatea de examinatori auto, precum și la locuințele unor instructori auto, ale altor persoane și ale unor candidați care au susținut probe practice pentru obținerea permisului.
Opt percheziții în autovehicule și 12 mandate de aducere
De asemenea, au fost făcute opt percheziții în autovehicule și au fost emise trei ordonanțe de ridicare de bunuri și înscrisuri, precum și 12 mandate de aducere pe numele unor suspecți.
Anchetatorii precizează că activitățile au avut ca scop completarea probatoriului într-un dosar care vizează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, în legătură cu înscrierea, pregătirea și examinarea candidaților pentru obținerea permisului de conducere.
Sume între 600 și 1.000 de euro pentru favorizarea candidaților
În urma documentării activității infracționale în perioada noiembrie 2025 – iulie 2026, procurorii au identificat indicii privind oferirea unor sume de bani cuprinse între 600 și 1.000 de euro de către anumiți candidați unor instructori auto sau altor persoane intermediare. Banii ar fi fost destinați traficării influenței pe lângă examinatori auto din cadrul SPCRPCIV Buzău, pentru favorizarea candidaților la proba practică.
În anchetă au fost acordate sprijin tehnico-operativ de către Direcția Generală Anticorupție și Direcția Operațiuni Speciale, precum și sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.