Parada militară de 1 Decembrie, în marile orașe. Tadiționala ceremonie, surprinsă în imagini | GALERIE FOTO

62407159
Agerpres

Parada militară de 1 Decembrie a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului în toată România.

În Capitală, mii de oamenii, de la adulți la copii și tineri, s-au adunăt în zona Arcului de Triumf, pentru a urmări soldații și aparatura militară de la paradă.

Ziua de 1 Decembrie este una importantă pentru România. În 1990, această zi a fost adoptată drept zi națională și sărbătoarea publică în România.

Niciun reprezentant al autorităţilor locale nu a ţinut discursuri la Craiova

Sute de persoane au participat, vineri, la evenimentele organizate de Ziua Naţională a României în Piaţa A.I.Cuza din centrul municipiului Craiova unde a fost organizată o paradă militară la care au defilat peste 500 de participanţi şi aproape 50 de mijloace tehnice din cadrul MApN, MAI, SRI, Poliţia Locală, voluntari de la Crucea Roşie şi Centrul Naţional de Educare Canină, precum şi detaşamente şi tehnică militară ale Contingentelor poloneze şi portugheze dislocate în Garnizoana Craiova.

Imnul naţional al României a fost intonat de artiştii lirici ai Operei Române Craiova - soprana Corina Vlada şi baritonul Cristian Fofucă, în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Craiova. A urmat serviciul religios pentru cinstirea eroilor oficiat de preoţii militari şi depunerea de coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, iar sărbătoarea a continuat cu parada militară.

În premieră, niciun reprezentant al autorităţilor locale nu a ţinut discursuri. A fost prezentat un mesaj din partea premierului Marcel Ciolacu, care a fost citit de elevul Denis Ionuţ Avram, de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", unul dintre elevii din ţară care au obţinut locul I la Olimpiada Naţională de Istorie, notează Agerpres.


Cluj

Mii de persoane au asitat și la defilarea de 1 Decembrie desfășurată la Cluj-Napoca, în fața Teatrului Național, dar și în Piața Avram Iancu, pe Bulevardul Eroilor și pe strada Dorobanților.

Militarii români și cei din alte state membre NATO au defilat în centrul orașului Constanța, pe bulevardul Tomis, eveniment la care constănțenii au participat în număr mare.

Iași

Ieșenii au ieșit și ei cu miile pentru a participa la parada militară din oraș. Evenimentul a cuprins tehnică militară de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie şi autospeciale de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Justiţiei – Penitenciarul Iaşi, Direcţia Regională de Informaţii Moldova-Nord, alături de detaşamentul călare al Poliţiei Locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62407153
Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Constanţa a rămas blocată cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii

Roata panoramică din Târgul de Crăciun din Constanţa a rămas blocată, vineri seară, cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii.

62407154
Parada de la Arcul de Triumf. Care a fost momentul culminant la defilarea de 1 Decembrie

În București, militarii au onorat printr-o defilare spectaculoasă cei 105 ani care au trecut de la Marea Unire. Peste 100.000 de oameni i-au admirat la Arcul de Triumf.

62325193
Mesajul transmis de Ambasada Rusiei la București de Ziua Națională a României. Propunerea făcută românilor

Republica Moldova, Israel și SUA s-au numărat printre țările care au transmis mesaje de Ziua Națională a României. De asemenea, NATO a felicitat țara noastră.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.