Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Constanţa a rămas blocată cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii

×
Publicitate

Roata panoramică din Târgul de Crăciun din Constanţa a rămas blocată, vineri seară, cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost sesizaţi, vineri seară, că roata panoramică din Târgul de Crăciun din Constanţa s-a blocat. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, autoscara şi autoplatforma, potrivit News.ro.

În roată se aflau 16 adulţi şi 29 de copii. În scurt timp, roata s-a deblocat şi toate persoanele au putut coborî.

„În această seară, prin apel unic la 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa a fost solicitat să intervină la Târgul de Crăciun, acolo unde roata panoramică a rămas blocată cu persoane în ea. La faţa locului au fost alocate mai multe resurse, trei echipaje de prim ajutor, o autoscară, o autoplatformă şi o autospecială de stingere. Încet, încet roata a fost repusă în funcţiune, iar persoanele au fost extrase din cabine, în siguranţă, de către colegii mei. Au fost evacuate în total 16 adulţi şi 29 de copii, care, din fericire, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.

targ de craciun CT

ISU Dobrogea a anunţat că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor.

Roata panoramică a fost blocată aproximativ 20 de minute, iar aceasta a pornit în timp ce oamenii erau evacuaţi, din cauza unei erori tehnice, conform sursei citate.

De asemenea, la finalul intervenţiei, copiilor prezenţi la Târgul de Crăciun le-au fost prezentate autospecialele.

Târgul de Crăciun din Constanţa s-a deschis joi seară.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62407154
Parada de la Arcul de Triumf. Care a fost momentul culminant la defilarea de 1 Decembrie

În București, militarii au onorat printr-o defilare spectaculoasă cei 105 ani care au trecut de la Marea Unire. Peste 100.000 de oameni i-au admirat la Arcul de Triumf.

62325193
Mesajul transmis de Ambasada Rusiei la București de Ziua Națională a României. Propunerea făcută românilor

Republica Moldova, Israel și SUA s-au numărat printre țările care au transmis mesaje de Ziua Națională a României. De asemenea, NATO a felicitat țara noastră.

62406363
Puterile lumii, felicitări transmise de Ziua Națională a României: „La mulți ani #România! La mulți ani români!”

Mesaje de felicitare de Ziua Națională a României au venit din toate colțurile lumii, de la aliații și prietenii țării noastre.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.