O flacără a apărut sub un avion Wizz tocmai aterizat de la Barcelona pe Aeroportul Băneasa. Pasageri evacuați de urgență

×
Publicitate

Panică, marți dimineață, pe aeroportul Băneasa din Capitală. Pasagerii unui avion care venea din Barcelona au fost evacuați de urgență imediat ce avionul s-a oprit pe pistă.

La fața locului au fost chemate echipajele de pompieri de la aeroport.

Incidentul a avut loc în jurul orei 1:30. Martorii spun că pilotul ar fi aprins semnalul pentru evacuarea de urgență, imediat după aterizare.

Corespondent Știrile PROTV, aflat la bordul avionului: „În momentul în care am aterizat pe aeroportul din Băneasa, însoțitorii de zbor ne-au spus că trebuie să evacuăm cât mai repede avionul.”

Ieșirile de urgență au fost deblocate, dar nu și folosite. Însoțitorii de zbor le-au indicat, în schimb, pasagerilor să coboare cât mai repede, fără bagajele de mână.

Corespondent Știrile PROTV: „Inițial, oamenii nu au înțeles mesajul și s-au grăbit să își ia lucrurile. Personalul aeroportului s-a ocupat – după ce toată lumea a fost în siguranță – să aducă și bagajele în aeroport.”

La fața locului au fost chemate și echipajele de pompieri de la aeroport. Pasagerii spun că mirosea a ars, de la un generator adus să alimenteze aeronava pe pistă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Poziția oficială a Wizz Air

„Wizz Air confirmă că zborul său W4 3178 din 10 noiembrie de la Barcelona către București Băneasa a aterizat în siguranță. După conectarea unității de alimentare la sol (GPU – Ground Power Unit), piloții au observat fum în cabina de pilotaj, ca urmare a unei defecțiuni la conexiunea GPU. Pasagerii au fost debarcați în siguranță pe scările obișnuite și nu au fost raportate accidentări. Întrucât investigația este în desfășurare, nu putem oferi alte informații suplimentare în acest moment, însă subliniem că siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor rămâne prioritatea noastră principală. Dorim să mulțumim membrilor echipajului nostru pentru că au acționat în mod profesionist, conform pregătirii lor riguroase”, au precizat, pentru Știrile PRO TV, reprezentanții companiei aeriene. 

Comunicatul transmis de Compania Aeroporturi: A apărut o flacără sub avion 

În cursul nopții de marți, 11 noiembrie 2025, reprezentanții companiei de handling RAS de pe Aeroportul Băneasa au observat că a apărut o flacără sub cabina unei aeronave Wizz Air la momentul când au cuplat grupul de alimentare electrică la avionul respectiv.

Personalul tehnic, aflat la fața locului, a intervenit prompt și a retras grupul de alimentare pentru a evita orice incident nedorit.

Lângă aeronava, care se afla în poziția de parcare, era prezent și un echipaj de pompieri al aeroportului, care însă nu a fost nevoit să intervină.

Avionul aterizase de la Barcelona la ora 01.18, iar la momentul incidentului coborâseră majoritatea celor 225 de pasageri aflați la bord. Pentru siguranță, comandantul aeronavei a decis să declanșeze o ieșire de urgență cu tobogan, care însă nu a fost utilizată de niciun pasager.

Toți pasagerii au fost în afara oricărui pericol și nu au fost produse pagube materiale.

Aeronava a fost deconectată de la baterii și urmează o verificare tehnică detaliată. Incidentul este investigat de către autoritățile competente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62590217
Un bărbat din Galați a fost arestat după ce a jefuit un livrator venit să-i aducă băutura și țigările comandate online

Un bărbat de 25 de ani, din Galați, a fost arestat preventiv după ce a jefuit un livrator, care venise să-i aducă alcoolul și țigările comandate pe internet.

62590198
Un bărbat și-a înjunghiat mortal fiul în urma unui conflict, într-o localitate din Vrancea. A fost reținut de polițiști

Un bărbat de 38 de ani a murit luni seară, după ce a fost înjunghiat de tatăl său în urma unui conflict. Medicii nu au reuşit să-l salveze, iar agresorul a fost reţinut şi urmează să fie audiat.

62590200
„Parcă e leuștean”. Jandarmii din Constanța, ironizați după ce au prins un bărbat cu „o substanță vegetală”

O postare a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa care anunțau prinderea unui bărbat căruia i-a căzut un pachet cu „o substanță vegetală” a devenit virală pe o rețea de socializare.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.