Pacientele care au învins cancerul, lecție de curaj și optimism. Ședință foto inedită la Cluj

×
Publicitate

Mai mulți pacienți oncologici au ales să-și spună povestea într-un mod inedit la Cluj, în luna dedicată prevenţiei cancerului.

Cicatricile rămase în urma operațiilor de neoplasm au fost pictate, iar o şedinţă foto cu supraviețuitoarele a devenit o expoziție emoționantă.

Ideea a pornit de la dorința de a împărtăși aceste lecții de curaj şi optimism, prin propriul exemplu. Alina a fost diagnosticată cu o afecțiune oncologică în urmă cu șapte ani și a suferit mai multe operații la nivelul abdomenului. Cicatricile ei sunt acum dovada unei bătălii câştigate.

Alina Nistor: „Ne arată, de fapt, că am trecut și am învins boala. Hai să facem ceva să știe lumea că noi ne trăim viața frumos și după cancer, fiecare dorește să dea mai departe ajutorul pe care îl primește”

Adela are 40 de ani și în urmă cu un an a aflat că suferă de o formă de cancer limfatic. Au urmat zile întregi de spitalizare și chimioterapie, dar, într-un final, a depășit momentele dificile. A acceptat să fie pictată pe piept și mâini și a fost momentul în care s-a simțit că o învingătoare.

Adela Nechifor: „M-am simțit în ziua aceea cea mai frumoasă fată de pe pământ, atenția care mi s-a acordat, sprijinul, faptul că am fost ajutată să las la o parte toate fricile”

Zeci de persoane diagnosticate cu o afecțiune oncologică s-au alăturat inițiativei unei asociații de a transforma cicatricile operațiilor în dovezi de curaj, adunate într-o expoziție inedită.

Francisc Șandor este unul dintre fotografii implicați în acest proiect emoționant.

Șandor Francisc, fotograf: „Îmi dau seama cât de frumos poate să fie și ce putere poți să ai ca și fotograf ,să vorbești cu omul respectiv și să-l faci să fie mândru de cicatricea lui. Am reușit să rup barierele”

Participantă: „Anul trecut am fost și eu model, e o prezentare care aduce curaj și încredere atât pentru cei care trec prin boală, cât și pentru aparținători”

Inițiativa voluntarilor pune accentul şi pe importanța prevenției, a controalelor periodice, mai ales că statisticile din România la acest capitol sunt sumbre.  

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62387488
Incendiu puternic la subsolul unui bloc din staţiunea Neptun. Peste 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu puternic a izbucnit marţi la subsolul unui bloc din staţiunea Neptun. Peste 20 de persoane, între care şi un copil, au ieșit singure din clădire, scrie News.ro.

62109837
Nicuşor Dan: La Podul Grant, dacă lucrăm pe două benzi, sper să terminăm lucrările în luna martie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că cel mai probabil lucrările de la Podul Grant vor fi finalizate în luna martie a anului viitor.

62394862
O femeie din Prahova și-a dat sora dispărută după 18 ani de la ultimul contact cu ea. Plecase în Marea Britanie

O femeie din Prahova a anunțat poliția, marți, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de sora ei din luna mai a anului 2005.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.