Ouăle de struț sunt la mare căutare. Doritorii trebuie să-și facă rezervare

×
Publicitate

Este Joia Mare, iar gospodinele vopesc ouăle pentru Paște. Roşii, galbene, verzi sau albastre, dar şi lucioase, în degrade sau cu decorațiuni lipite, toate culorile şi modelele sunt vedetele zilei.

După preferinţe, ouăle pot fi colorate cu ingrediente naturale precum ceapa, sfecla sau varza roşie, dar şi cu vopsele sidefate, spectaculoase, care îi încânta cel mai mult pe cei mici.

Mara şi Caroline s-au trezit hotărâte să îşi ajute mama să vopsească ouăle. Pentru că vor modele deosebite, au scos din dulap hârtie creponată şi s-au apucat de treabă.

Caroline: "Le înfăşuram în hârtie creponată, alături de aceste fâşii şi să le îmbibam în oţet, le lăsăm două trei minute şi culoarea o să se prindă pe ouă."

Mara: "Avem portocaliu, verde, albastru, cred că e suficient."

Ema, în schimb, a ales culori lucioase şi sclipitoare, peste care a lipit apoi diverse decoraţii.

Ema: "La acest ou deja am pus floricele şi furnici, o să îi mai pun o mustaţă. Aşa îmi place."

Gospodinele prefera însă varianta clasică. Pun ouăle la fiert cu sfecla roşie, ca să prindă din culoarea plantei.

Viorica Robert, gospodină: "Sfecla roşie are un pigment mai accentuat. E mai sănătos, evităm coloranţii din comerţ.

Reporter: “Dar nu e mai scump?

Viorica Robert, gospodină: “Foarte puţin dar o folosim după aceea că şi salată, o salată sănătoasă naturală."

Cei mai mulţi romani prefera ouăle de găină sau de gască. Există însă şi clienţi cu dâre de mână, care le aleg pe cele exotice. De pildă, un ou de struţ, foarte bogat nutritiv, costa 100 de lei.

Un fermier din Sebesh ne dezvăluie ca un singur ou de struţ ajunge să cântărească şi 2 kilograme. În medie, acesta echivalează cu 25 de ouă de găină.

Marius Fărcașiu, administrator fermă: "În perioada asta este foarte mare cerere de ouă de struţ. Fac gaură în coajă, scot conţinutul afară din el, îl consumă şi coaja o pot vopsi."

Client: "Ne-ar interesa ouăle de struţ pentru Paşti.


Marius Fărcașiu:
Avem ouă de struţ între 1,2 kg şi 2 kg timpul de fierebere e undeva la o oră şi jumătate, două ore. Ar fi foarte frumos într-un coş un ou uriaş lângă un ou mic."

În această perioadă aglomerată, comenzile sunt onorate doar dacă există o rezervare făcută.

Client: "Sunt mai speciale, mai mari şi dau o altă eleganta // de paşti facem orice pentru a avea un plus pe masă."

Un medic veterinar face bani de Paşte din vânzarea ouălor... verzi, făcute de găinile din rasa araucană (cu a simplu) de origine sud-americană.

Ioan Cleja, medic veterinar: "Nu au cholesterol. De Paști nu mai trebuie să le vopism că sunt gata colorate dacă le combini ca ouă roşii cu ouă de alte culori."

Un astfel de ou costa 5 lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61951629
Înaltpreasfințitul Casian a spălat și a sărutat picioarele unor copii, într-un ritual impresionant

Ritual impresionant în Galați, la catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos. Urmând tradiția Evangheliilor, Înaltpreasfințitul Casian le-a spălat şi le-a sărutat astăzi picioarele unor copii, întocmai cum a făcut Iisus Hristos cu ucenicii săi, înainte de

61951287
Un bărbat din Argeş s-a trezit cu mascaţii la poartă. Ce ascundea în grajd

Un bărbat de 60 de ani din Argeş s-a trezit cu mascaţii la poartă, după ce Direcţia Judeţeană de cultură a aflat că are în casă o unealtă veche de 2000 de ani, din vremea dacilor.

61951637
Medici condamnați pentru malpraxis. Spitalul din oraș a rămas fără chirurg ortoped

Doi medici din Slatina vor face 3 ani şi jumătate de închisoare pentru că au diagnosticat greşit un copil de 9 ani, care a murit din cauza unui şoc septic.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.