Obiceiul unic în ortodoxie care a avut loc la sfințirea Catedralei Naționale. Enoriașii au intrat în „inima bisericii”

×
Publicitate

După ceremonia extraordinară de sfințire a picturii, Catedrala Națională are porțile deschise pentru oameni, zi și noapte, până vineri.

Mii de credincioși vin să vadă cea mai mare biserică ortodoxă din lume și să se închine în altar. Stau ore întregi la rând, în tăcere, convinși că merită fiecare clipă de așteptare, și când ajung în interior se roagă și fotografiază fiecare colț al impunătoarei construcții.

Mulțimi de oameni vor să vadă Catedrala Națională. Mulți vin de departe, cu flori pe care le-au pus la intrarea în altar sau crenguțe de busuioc pe care le-au atins de picturi și le-au luat înapoi, să ducă acasă o parte din sfințenia locului.

Enoriașă: „Am vrut să aducem puțin din dragostea noastră la această mare”.

Unii au asistat și la slujba de Sfântul Dumitru oficiată de Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, la altarul de vară.

Enoriașii se pot închina la moaștele mai multor sfinți

Peste 30.000 de oameni au trecut deja pragul Catedralei Naționale. La ora prânzului stăteau în medie trei ore la coadă pentru a intra în altar. Acolo se pot închina la moaștele a trei sfinți: Dionisie Vatopedinul, Petroniu și Andrei, dar și la Sfânta Masă, acolo unde se săvârșește liturghia.

Corespondent Știrile ProTV: „Aici, la ușile catedralei, credincioșii așteaptă să intre în altar sau în „inima bisericii”. Este un moment unic pentru ei să treacă dincolo de ușile în care, în mod normal, au acces doar preoții. Aceasta este o particularitate românească, specifică doar ortodoxiei românești. Grecii ortodocși, de pildă, nu au această practică: nici bărbații, nici femeile nu pot intra în altar în ziua sfințirii unei biserici.”

La ieșire, credincioșii au avut numai cuvinte de laudă.

Enoriaș: „E o bucurie mare să vedem Catedrala Neamului. În două cuvinte să descriu: eu am zis că e Raiul pe Pământ. Am o vârstă, nu mă așteptam să văd așa ceva.”

Enoriaș: „E ceva de neuitat, nici nu ne gândeam să avem în țara noastră așa ceva. O bucurie mare a țării noastre.”

Enoriașă: „Este o bijuterie și ne bucurăm, ne simțim ca în rai astăzi.”

La Catedrala Națională i-am întâlnit și pe pictorii care lucrează de cinci ani la icoane.

Daniel Codrescu, pictor: „E o încununare a muncii, a bucuriei, foarte emoționant. Sperăm ca într-un an, maxim doi, să reușim să finalizăm tot ce mai e.”

În interiorul Catedralei, cei care vor să doneze pentru finalizarea lucrărilor pot plăti direct cu cardul, prin POS.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cum se apără chirurgul din Sinaia acuzat de malpraxis de soțul femeii decedate. „Nu știam toate datele medicale”

Acuzații grave de malpraxis, la Spitalul din Sinaia, aduse de un bărbat din Bușteni. Soția lui, de 33 de ani, a murit după o operație de colecist, făcută luna trecută.

Cum încearcă administratorii Pilonului II să convingă CCR că noua lege a pensiilor private este constituțională. DOCUMENT

Administratorii fondurilor de pensii private au intrat în disputa privind legea care reglementează plățile pentru Pilonul II și III. APAPR a trimis la CCR un memoriu „amicus curiae” prin care încearcă să convingă Curtea de constituționalitatea legii

O tânără din Botoșani a acroşat o motocicletă a Poliţiei Rutiere. Ea a fost amendată și s-a ales și cu permisul suspendat

O tânără de 26 de ani a fost amendată cu 1.620 de lei şi s-a ales cu permisul suspendat pentru 30 de zile după ce a acroşat, luni, o motocicletă a Poliţiei Rutiere. 

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.