Oamenii nu poartă masca nici în orașe cu multe cazuri de coronavirus. Ce scuze au

×
Publicitate

Chiar şi în orașe cu rata mare a infectărilor, mulţi poartă cu nonșalanță masca sub nas ori o îndeasă în buzunar. Şi, luaţi la întrebări de poliţişti, invocă scuze copilăreşti sau vin cu argumente fără nicio bază ştiinţifică.

Medicii atrag, din nou atenţia. Masca nu-ţi ia oxigenul și nu te sufoca.
În tot judeţul Bacău a fost impusă deja purtarea măştii în spaţiile publice. Dar mulţi se plimba nonşalant cu nasul în vânt, prin mulţime. Poliţiştii îi întreabă dacă îşi cunosc obligaţiile.

Polițist: Ştiaţi că este obligatoriu de vineri să purtaţi masca?
Cetățean: „Nu, pentru că am fost la ţară şi nu am aflat”.

Aceeaşi poveste şi la Târgovişte. Omul ridică din umeri şi scoate din buzunarul din spate o mască mototolită.
La Cluj, o zi înainte de impunerea de noi restricţii, negustorii spun că nici în acum, în spaţii închise, oamenii nu-şi acoperă faţa cu măşti.

Unii din neglijenţă, alţii se plictisesc sau poate e incomod. În Bucureşti se poartă, adesea, masca sub nas!

„Vă rog să ridicaţi masca aia şi să strângeţi sârmuliţa peste nas! Ca să poată fi fixată” spun polițiștii.

”Alunecă” le răspunde persoana suprinsă în neregulă.

„Ma ascultaţi un pic? Masca dvs. oricum nu stă, e prea largă. Trebuie să o strângeţi aici, pe nas” explică oamenii legii.


Apariţia infecţiei cu coronavirus depinde de încărcătură virala, adică de cantitatea de virus care ajunge de la persoana infectată la un individ sănătos. Agenții de transmitere sunt întâi secreţia nazală, apoi cea salivară. Virusul e detectat întâi în nas şi după 2-3 zile coboară în gât. De aceea autorităţile greceşti i-au testat pe turiştii români doar cu un exudat nazal.

Ce s-ar întâmpla dacă o persoană, fără mască, ar strănuta. O parte dintre picături ar ajunge la cei de pe o rază de 4 mp. Restul s-ar dispersa în toată incinta ca aerosoli, şi ar rezista câteva zeci de minute.

Medicul Mihai Craiu: Masca nu provoacă hipoxie

Medicul Mihai Craiu, pneumolog pediatru, arată însă că după 5 ore de purtat simultan masca şi viziera, organismul funcţionează normal.

Dr. Mihai Craiu, pneumolog pediatru: „Este de aşteptat ca orice persoană care poartă mască să nu aibă scăderi ale saturaţiei la nivele periculoase”.

Alina Iliescu, psiholog: „Toate aceste lucruri au legătură şi cu perioada comunistă, nu ne simţim confortabil să respectăm regulile autorităţii fără să avem nimic de comentat. Trebuie să ajungem la un compromis. Aceasta e regula şi ne supunem toţi”.

„Să se uite la copii... au de învăţat de la ei, chiar dacă nu le convine” recomandă cineva.

Pentru majoritatea elevilor, aceste bariere de unică folosinţă sau textile sunt absolut confortabile, şi nu provoacă sub nicio formă hipoxie, adică asfixiere, cu scăderea saturaţiei de oxigen. De ce e atât de important ca părinţii să pledeze în faţa copiilor pentru purtarea măştilor şi în alte spaţii decât şcoală? Pentru că suntem în pragul sezonului gripal. Şi încă din luna februarie sunt documentate, în Japonia, cazuri de co-infectie gripa-SARS-COV-2 la copii.

Să presupunem că facem vaccinul gripal. Din nefericire, testele au arătat că infecţia cu coronavirus acceptă fără probleme alături şi alte tipuri de virusuri respiratorii. Adică poţi avea simultan gripă, viroze şi infecţia cu noul virus, iar riscul de complicaţii creşte inevitabil.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Milioane de români își așteaptă încă banii pe biletele de avion cumpărate. Ce alternative au

Sunt milioane de oameni care încă își așteptă banii pe biletele de avion anulate spre și dinspre România din motive de pandemie.

Abandonul școlar, la cote îngrijorătoare în România. Pe ce loc este în Uniunea Europeană

România a ajuns într-un ruşinos top 3 în Uniunea Europeană la capitolul abandon şcolar. 

Cine e cea mai tânără victimă a Covid-19 în România. Aproape 9.000 de români sunt internați în spitale

România a înregistrat primul deces al unui copil din cauza coronavirusului. Este vorba de un băieţel de doar 4 ani, din judeţul Mureş. Alte 52 de nume au fost adăugate e lista neagră a celor răpuşi de COVID 19 de sâmbătă şi până azi.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.