O tânără a murit şi o alta a fost grav rănită după ce un buldoexcavator a căzut peste mașina în care se aflau, pe DN 7. FOTO

×
Publicitate

O tânără a murit şi o alta a fost grav rănită, vineri, după ce un buldoexcavator a căzut peste autoturismul în care se aflau, pe DN 7 în localitatea Păuliş, judeţul Arad.

Accidentul rutier s-a produs pe DN 7, în localitatea Păuliş, acolo intervenind pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

„În urma accidentului în care a fost implicat un autoturism peste care a căzut un buldoexcavator, au rezultat două victime, două femei încarcerate, printre care una decedată. Este vorba despre două tinere, în vârstă de 24, respectiv 21 de ani. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, cea de-a doua victimă fiind preluată în stare gravă de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la spital”, a transmis, vineri, ISU Arad.

Tânăra care se afla la volan a decedat.

Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, unde buldoexcavatorul a căzut de pe trailerul care-l transporta, pe un autoturism care se deplasa de pe sens opus.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62405260
Trupul unei femei decedate din cauza Covid-19 a fost exhumat după doi ani. Familia crede că tratamentul i-a adus sfârșitul
Trupul unei femei care a murit în urmă cu doi ani, după ce fusese internată cu Covid, a fost exhumat vineri, la Arad.
62404255
O bătrână a murit în București după ce a fost agresată fizic. Poliția a prins un bărbat
Polițiștii din București au fost alertați, vineri, cu privire la faptul că o femeie a fost agresată fizic pe o stradă din Sectorul 6. Ofițerii au găsit-o inconștientă, într-un imobil.
62363198
Lovitură DNA la o Direcţie de Taxe şi Impozite din București. Un șef al departamentului a fost prins în timp ce primea mită
George Marius Adam, şef Serviciu managementul documentelor şi comunicare instituţională în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 6, a fost reţinut de DNA.