După ce au achitat 162 de milioane de lei pentru apartamente la malul mării care nu au depășit stadiul de promisiune, 439 de păgubiți sunt așteptați luni să decidă dacă sunt de acord cu continuarea lucrărilor la blocul nr. 5 din proiectul Nordis Dune. Lor li se adaugă alți 62 de creditori care solicită, alături de primii, plata unor creanțe totale de 193,1 milioane de lei. Compania vizată este Nordis Mamaia, una dintre cele cinci societăți din grupul Nordis cercetate într-un amplu dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Procurorii vorbeau în 2025 despre un grup infracțional organizat care a încasat, în perioada 2019 - 2024, peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro) de la clienți persoane fizice sau juridice. Banii au fost primiți cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni de vânzare-cumpărare neonorate care vizau apartamente la mare sau la munte.

Soluția prefigurată în cazul Nordis Mamaia: continuarea lucrărilor pe banii păgubiților

Adunarea creditorilor de luni pare a avea un răspuns previzibil. Propunerea administratorului special, CITR, privind continuarea activității societății Nordis Mamaia în vederea finalizării proiectului Nordis Dune - Bloc nr. 5 este deja agreată, cu obiecțiuni.

Comitetul Creditorilor și-a exprimat, în ședința din data de 9 septembrie, acordul de principiu, în anumite condiții.

Propunerea actuală vizează exprimarea acordului cu privire la semnarea Contractului de Antrepriză Generală pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de către Maritimo Development SRL, în calitate de antreprenor general, Proiect Unique SRL, în calitate de proiectant, și CITR - ca administrator special.

O altă decizie importantă vizează „aprobarea acordării unei finanțări intermediare, de către promitenții cumpărători care ar urma să asigure o parte din finanțarea necesară începerii și derulării contractului de antrepriză generală, prin plata diferențelor de preț aferente promisiunilor de vânzare-cumpărare aflate în derulare, respectiv prin actualizarea prețului”, conform convocatorului CITR, document consultat de News.ro.

Reluarea lucrărilor a fost luată în calcul încă de anul trecut, fiind văzută drept o modalitate de redresare pentru compania aflată în insolvență.

Condițiile păgubiților privind continuarea lucrărilor

În principiu, păgubiții și-au dat încă de la începutul lunii acordul, cu mai multe observații.

În ceea ce privește perfectarea contractului de antrepriză, vor ca aceasta să aibă loc doar după ce conținutul contractului de antrepriză va fi aprobat prin votul exprimat în adunarea creditorilor Nordis Mamaia SRL.

Referitor la definitivarea contractului - vor ca procentele de plată cash/dare în plată să fie completate înainte de semnare.

Mai solicită ca administratorul judiciar să prezinte adunării creditorilor un punct de vedere cu privire la nivelul taxelor și impozitelor pe care societatea le va datora pe parcursul derulării mecanismului propus (impozit rezultat din dare în plată, impozite pe proprietate - estimate generic la 200.000 de euro, TVA-ul aferent tranzacțiilor, eventuale obligații fiscale generate de majorările de preț).

Cât privește ordinea la restituirea sumelor - cei care achită rate trebuie să aibă prioritate la restituirea sumelor.

Poziția DIICOT privind continuarea lucrărilor

În martie 2026, administratorul judiciar a formulat către DIICOT o cerere privind exprimarea acordului necesar în vederea continuării demersurilor pentru obținerea autorizației de construire aferente proiectului NORDIS Mamaia.

Solicitarea venea în contextul în care exista deja un Certificat de Urbanism din 20 februarie 2026, eliberat de Primăria Orașului Năvodari. Aceasta condiționa însă continuarea procedurii de autorizare de prezentarea acordului titularilor măsurilor asigurătorii înscrise în cartea funciară.

„DIICOT a comunicat că măsurile asigurătorii instituite asupra imobilelor aparținând Nordis Mamaia vizează exclusiv actele de dispoziție și nu actele de administrare sau conservare. Totodată, s-a precizat că executarea lucrărilor de construcții constituie un act de administrare, astfel încât existența măsurilor asigurătorii nu reprezintă un impediment pentru emiterea autorizațiilor de construire de către autoritatea publică competentă”, se arată în Raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor pentru societatea Nordis Mamaia SRL, publicat în 22 septembrie 2026.

Cazul Nordis

Pe 3 februarie 2025, procurorii DIICOT lansau o amplă operațiune ce viza 65 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și al Principatului Monaco.

Dosarul penal instrumenta infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

„Cercetările efectuate până la această dată, vizând un număr de 72 de suspecți (40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice), au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat. Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălare a banilor”, se arată în comunicatul de presă transmis de DIICOT pe 3 februarie 2025.

Conform acestuia, în perioada 2019 - 2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a cinci societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

„Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă, într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii (exclusiv pentru plăcerea, confortul personal sau estetică, fără a aduce un spor de valoare economică unui bun, n.r.), în suma de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro. În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poată fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri). Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar”, susțin procurorii DIICOT.

Aceștia au cerut la acel moment arestarea preventivă a 11 persoane, printre care și fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, și soțul ei, Vladimir Ciorbă, implicat în managementul Nordis. Cei doi au stat în arestul poliției între 5 - 14 februarie 2025.

În august 2026, procurorii au decis extinderea cercetărilor pe baza a 50 de noi plângeri penale, formulate de 109 persoane vătămate. Prejudiciul suplimentar este estimat la peste 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro.