O nouă companie aeriană low-cost vine în România. Prima cursă va fi în vara anului 2026

62593889
Shutterstock

O nouă companie aeriană low-cost va opera în România: AJet, subsidiară a Turkish Airlines, își va lansa prima rută către țara noastră.

Turkish Airlines ocupă locul al doilea la nivel mondial după numărul de destinații deservite, zburând în 131 de țări către 340 de orașe și 352 de aeroporturi (unele orașe, precum Londra, fiind deservite de mai multe aeroporturi) și se află pe primul loc în ceea ce privește destinațiile internaționale, scrie Profit.ro.

Turkish Airlines operează în România din 1993, având proprii angajați, la fel ca în toate cele 129 de state în care activează, inclusiv Nepal. AJet oferă zboruri în Turcia și către destinații din Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, dar nu este prezentă încă pe piața românească.

AJet și-a programat lansarea primei rute spre și dinspre România pentru vara anului 2026, potrivit Boarding Pass.

Compania a introdus deja în sistemul de rezervări ruta Bodrum–București pentru luna iunie. Aceasta va fi prima conexiune AJet către România, cu o frecvență de un zbor pe săptămână.

Anterior cunoscută sub numele AnadoluJet, până la 31 martie 2024, AJet a fost operată de Turkish Airlines ca marcă înregistrată înainte de a deveni o companie aeriană independentă. În prezent, flota sa numără 86 de aeronave, dar planurile pe următorii 10 ani vizează extinderea la 200 de aeronave și operarea de zboruri către 44 de țări, cu 42 de rute interne și 80 de rute internaționale, conform datelor analizate de Profit.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62593888
Ce conține noua strategie de securitate a României. Președintele mizează pe „independența solidară”. DOCUMENT
CSAT a analizat Strategia Națională de Apărare a Țării, documentul să fie prezentată miercuri în Parlament. Documentul stabilește care sunt principalele priorități de apărare și amenințări la adresa României.
62546940
O organizație susține ca animalele au „drepturi și libertăți”. Ele trebuie să primească un „tratament uman”
O organizaţie care protejează drepturile animalelor salută şi susţine dezbaterea parlamentară dedicată îmbunătăţirii legislaţiei în domeniu, în contextul depunerii unui pachet de iniţiative legislative în acest sens.
62584375
Escaladează tensiunile în Asia. China le cere cetățenilor săi să nu mai călătorească într-un stat vecin
Tensiunile diplomatice dintre China și Japonia au atins un nou nivel. Beijingul și-a avertizat cetățenii să nu mai călătorească în Japonia ca răspuns la o declarație controversată a premierului nipon, pentru sprijinirea Taiwanului.