O femeie din Italia a obținut un ordin de evacuare, după ce copiii ei de peste 40 de ani nu voiau să se mute de acasă

62397179

O mamă din Italia a fost nevoită să ia măsuri drastice după ce cei doi fii ai săi, ambii în vârstă de 40 de ani, au refuzat să se mute de acasă.

Femeia, în vârstă de 75 de ani, din orașul Pavia, a spus că nu mai suporta să-și întrețină fiii, de 40 și 42 de ani, și a încercat în mai multe rânduri să îi convingă să își găsească o locuință, mai ales că fiecare avea un loc de muncă.

„Dar niciunul dintre ei nu a vrut să audă", a spus ea, potrivit unui reportaj din ziarul local La Provincia Pavese, citată de The Guardian.

De asemenea, femeia era supărată că fiii ei nu contribuiau la cheltuielile casei sau la treburile casnice, așa că i-a dat în judecată. În final, o judecătoare din Pavia, Simona Caterbi, a emis un ordin de evacuare împotriva celor doi bărbați.

În hotărârea sa, judecătoarea a declarat că, deși se dovedea locuirea celor doi bărbați în casa părintească în baza „obligației părintelui de a asigura întreținerea" copilului, acest lucru nu se mai justifică acum, având în vedere că ei au depășit vârsta de 40 de ani. Bărbații au termen până la 18 decembrie pentru a se muta.

Adulții italieni nu renunță la confortul casei

Aproape 70% dintre persoanele din Italia cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani locuiesc încă la părinți, potrivit datelor din 2022: 72,6% dintre bărbați și 66% dintre femei.

Un studiu din 2019 a arătat că, dintre tinerii adulți care locuiesc acasă, 36,5% erau studenți, 38,2% aveau un loc de muncă și 23,7% erau în căutarea unuia.

Deși în Italia a existat întotdeauna o cultură în care mai multe generații trăiesc sub același acoperiș, numărul tinerilor adulți care rămân mai mult timp în casa familiei a crescut în ultimii ani, mai ales ca urmare a condițiilor economice dificile și a timpului îndelungat de care este nevoie pentru a găsi un loc de muncă stabil.

Cu toate acestea, mulți dintre ei sunt considerați bamboccioni (n.r. bebeluși mari), un termen folosit pentru prima dată de un politician italian în 2007 pentru a ironiza adulții care încă locuiesc cu părinții lor și care sugera că unii o fac pentru comoditatea de a beneficia de cazare și masă gratuite.

Deși un ordin de evacuare este rar, au existat cazuri în Italia în care părinții au fost trimiși în instanță de către copiii lor adulți care încă așteaptă sprijin financiar.

Într-un caz, în 2020, Curtea Supremă din Italia a respins apelul unui muzician part-time în vârstă de 35 de ani, care a susținut că venitul său de 20.000 de euro nu era suficient pentru a trăi și că avea nevoie de bani de la părinții săi. Cazul său a fost respins.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Mașină răsturnată, după ce un șofer băut și cu permisul suspendat a pierdut controlul vehiculului. Patru răniți, la spital

Patru tineri cu vârste între 14 şi 24 de ani au fost răniţi, vineri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Șoferul era băut și avea permisul suspendat.

Un urs prins într-un gard de sârmă în Alba a fost eutanasiat. Capcana a fost pusă intenţionat

Un urs care a rămas blocat, vineri, într-un gard de sârmă pe raza unei localităţi din Munţii Apuseni, a fost eutanasiat din cauza rănilor suferite. Capcana a fost pusă intenționat, spun autoritățile, potrivit Agerpres.

Scandal uriaș de corupție la MIPE. Directorul executiv este acuzat că lua chiar și jumătate din salariile unor angajate

Este scandal monstru de corupție la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, al cărui director executiv este vizat de acuzații grave. Procurorii anticorupție au vineri dimineață în locuința acestuia, unde ar fi găsit sume uriașe de bani.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.