Noi detalii în cazul copilului bătut într-un parc din Capitală. Agresorii sunt toți minori

×
Publicitate

Secvențe violente, cu momentul în care un adolescent este bătut fără milă de alți băieți, au ajuns în vizorul polițiștilor.

Anchetatorii i-au identificat pe agresori și fac cercetări. Toți protagoniștii acestui scandal, inclusiv victima, sunt minori.

Victima a fost agresată la un loc de joacă din Bucureşti. Adolescentul stă în genunchi, iar un altul îl loveşte cu piciorul. Apoi intervin şi alţi copii, care-l bat fără milă. Un coleg priveşte nepăsător, cineva filmează şi doar unul dintre băieţi încearcă să intervină şi să oprească bătaia.

Se pare că victima avea o datorie la unul dintre agresori. Pe baza acestor imagini, poliţiştii au început cercetările.

Ciprian Romănescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: „Toate persoanele implicate, toţi minori, au fost identificaţi şi duşi la sediul poliţiei pentru audieri. Pentru că aceştia erau minori, au fost audiaţi în prezenţa părinţilor. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente”.

Pentru că agresorii nu au împlinit 14 ani, nu răspund pentru faptele lor, conform legii. Însă cel mai probabil atât victima, cât şi agresorii vor avea nevoie de consiliere psihologică.

Mihaela Dinu, psiholog: „Odată cu vârsta, comportamente agresive se transformă şi devin comportamente delincvente. Cauzele pot fi multiple, dacă ne gândim la societatea care promovează violența, de la jocuri pe calculator sau telefon, de la neglijența din partea părinţilor, tensiuni, divorţuri dintre părinţi, părinţii plecaţi la muncă în străinătate”.

Grav este că cele mai multe acte de violenţă se petrec în şcoală, spun psihologii. Agresiunile nu sunt doar fizice, ci şi verbale şi se transformă deseori în hărţuire. Psihologii numesc fenomenul „bullying”.

Unul din patru copii din şcolile româneşti este victimă a agresiunilor colegilor în mod repetat, potrivit unui studiu al organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

În acelaşi timp, un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 17% dintre copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alţi elevi de cel puţin trei ori în luna anterioară. În cazul adolescenţilor de 13 şi 15 ani, situaţia este şi mai îngrijorătoare: aproape un sfert dintre ei recunosc că sunt agresori.

România se situează pe locul 3 într-un clasament cu peste 40 de ţări în care a fost investigat fenomenul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Amenda primită de o femeie, după ce a sunat la 112. Ce i-a rugat pe polițiști

O femeie din Vrancea a fost amendată, după ce a sunat la 112 pentru a le cere polițiștilor să o convingă pe fiica de 19 ani să nu mai plece cu prietena în club.

Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela s-a sinucis. Traseul său în România și ce i-ar fi trimis unui polițist

Cetăţeanul olandez considerat principalul suspect în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița, care a fost răpită și ucisă la câțiva kilometri de casă s-a sinucis.

Secretele unui must de calitate. Cât costă un litru în acest sezon

În podgorii se strânge recolta, iar acum pot fi savurate și primele căni de must. Sucul proaspăt de struguri este sănătate curată, dar numai dacă e proaspăt stors, limpede și ținut la rece, atrag atenția viticultorii.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.