Modificări privind utilizarea cardurilor de energie. Pot fi plătite şi datoriile de anul trecut

62346644

Guvernul a aprobat, miercuri, modificări în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de energie, astfel că facturile vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023.

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un act normativ de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile prin care se acordă sprijin persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie. Reglementările nou introduse vizează eficientizarea utilizării sprijinului, pentru a se asigura acces şi tratament egal tuturor potenţialilor beneficiari eligibili.

”Cardurile pentru achitarea facturilor la energie acordate persoanelor vulnerabile pot fi utilizate ca instrumente de plată de două luni şi jumătate, timp în care am monitorizat permanent derularea programului, împreună cu reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română, şi am căutat permanent soluţii de îmbunătăţire a implementării. Obiectivul nostru principal este ca beneficiarii să se poată folosi de banii acordaţi prin intermediul cardului de energie, iar utilizarea acestuia să fie cât mai simplă şi rapidă. Clarificările pe care le-am adoptat astăzi în şedinţa de Guvern răspund unor situaţii întâlnite în cursul implementării, astfel încât toţi cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa, indiferent de tipul de energie folosit, şi să permitem totodată şi achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Prima tranşă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023

Principalele modificări vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.

Facturile faţă de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022-2023, pentru ca prima tranşă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, faţă de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plăţile pentru datoriile faţă de furnizorii de energie nu vor putea include penalităţi sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

Potrivit MIPE, pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, Compania Naţională Poşta Română va interoga ”Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice”, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat şi private şi alte entităţi care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populaţie. De asemenea, furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională Poşta Română să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populaţie.

O altă prevedere nou introdusă vizează anularea cardului şi sistarea plăţilor către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil.

2,4 milioane de plăţi în valoare de 541 de milioane de lei, prin cardurile de energie

De la începutul programului şi până acum, peste 2,4 milioane de familii şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăţilor efectuate ajungând la 541 de milioane de lei.

Peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ce regim au armele letale în România. Comparație cu Serbia vecină. Cine poate deține legal o armă cu glonț

În contextul masacrelor din Serbia vecină, a apărut și în România întrebarea firească: ce regim au armele letale, la noi? Câte sunt și cine poate deține legal o armă cu glonț?   

Peste 15.000 de angajați din Educație au protestat, pașnic, în Capitală. Ce solicitări au și ce urmează după proteste

Miercuri au protestat în București în jur de 15 mii de profesori și angajați din educație. A fost, susțin inițiatorii manifestației, unul dintre cele mai ample marșuri organizate până acum de sindicatele din educație.

Explicația colaboratoarei AUR care a fost prinsă cu gloanțe la intrarea în Parlament. Tânăra a fost dusă la poliție

Cei de la AUR au fost în centrul atenției încă de la începutul zilei, când o tânără colaboratoare și simpatizantă a fost prinsă la controlul de securitate de la intrarea în Palatul Parlamentului, cu patru gloanțe asupra ei.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.