Un proiect de lege, adoptat tacit de Senat, prevede ca din contribuția lunară la pensie un procent mai mare să meargă către pilonul 2, adică de la 4,75% din brut, cât este acum, la 5,25% anul acesta și 6% anul viitor.

Inițiatorii susțin că presiunea pe sistemul de pensii de stat va fi din ce în ce mai mare, iar veniturile viitorilor pensionari trebuie completate mai consistent cu pilonul 2. Banii acumulați în acest cont sunt investiți şi astfel se obţine câștig suplimentar, în timp.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaților.

Crizele economice şi financiare din ultimii 15 ani au determinat Guvernele să adopte derogări şi amânări de la implementarea majorării anuale a contribuţiilor individuale, deşi toate prognozele demografice şi financiare demonstrau foarte clar că, după anul 2030, sistemul de pensii de asigurări sociale de stat Pilonul 1 va avea mari dificultăţi în a asigura o rată decentă de înlocuire a salariului prin pensie. Aşadar, Pilonul 2 de pensii necesită o susţinere puternică şi accelerată în vederea creşterii considerabile a acumulărilor în conturile individuale ale celor peste 8,4 milioane de participanţi, în condiţiile în care foarte mulţi vor solicita acest drept în aproximativ 5-10 ani", au argumentat inițiatorii proiectului, deputaţii PNL Raluca Turcan şi Florin Roman.

Citește și
Zboruri anulate și întârziate pe Aeroportul Otopeni. Cum afectează ninsoarea și viscolul traficul aerian la București | LISTĂ
Zboruri anulate și întârziate pe Aeroportul Otopeni. Cum afectează ninsoarea și viscolul traficul aerian la București | LISTĂ