Miros puternic de gaz în Mioveni, alimentarea oprită în zeci de imobile. Aproape 300 de persoane, evacuate preventiv

62585512

În 26 de imobile din Mioveni s-a oprit joi alimentarea cu gaz, iar aproape 300 de persoane au fost evacuate preventiv, anunță ISU Argeș.

 

"În continuare, aproximativ 14 echipaje de pompieri din subunităţile de intervenţie din judeţ, alături de echipe ale distribuitorului de gaz, sunt în teren, asigurând măsurile din competenţă. Până la acest moment, au fost verificate 33 de locaţii, iar la 26 dintre acestea s-a dispus oprirea alimentării cu gaz. În urma verificărilor, preventiv, s-a acţionat pentru evacuarea unui număr de aproximativ 275 de persoane şi cinci animale, din locaţiile în care au fost sesizate evenimentele", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, în urma verificărilor nu au fost identificate victime.

Mirosul s-a simțit în peste 50 de blocuri

Prefectul judeţului Argeş, Ioana Făcăleaţă, a anunţat, anterior, că mirosul puternic de etilmercaptan a creat panică la Mioveni.

"Reprezentanţii Transgaz au pus în funcţiune o nouă staţie de reglare-măsurare, iar în urma acestei operaţiuni s-a produs o supraodorizare a gazului, ceea ce a determinat perceperea chiar şi a celor mai mici scăpări din conducte. Gazul natural este, în mod normal, inodor (fără miros), iar adăugarea etilmercaptanului este o măsură de siguranţă necesară pentru depistarea eventualelor scurgeri. (...) Mirosul a fost resimţit în peste 50 de blocuri din Mioveni", a precizat Ioana Făcăleaţă, care le-a cerut cetăţenilor să nu se panicheze.

Ea a explicat că supraodorizarea peste norma legală, de aproape opt ori mai mare, a făcut ca şi cele mai mici scăpări de gaz să fie resimţite mult mai puternic. În teren nu au fost constatate scăpări mari, însă pentru siguranţa cetăţenilor au fost dispuse toate măsurile preventive necesare.

"Am dispus măsuri de evacuare preventivă a cetăţenilor şi a circa 600 de elevi de la Liceul 'Iulia Zamfirescu', iar alimentarea cu gaze a fost oprită în toate zonele unde s-au înregistrat sesizări. Imediat după verificări vor fi luate decizii privind oprirea sau reluarea alimentării cu gaz, în funcţie de rezultate. (...) A fost instituit imediat un comandament de urgenţă la Distrigaz, pentru coordonarea intervenţiilor şi monitorizarea permanentă a situaţiei", a mai transmis prefectul judeţului Argeş. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62583470
Directorul Termocentrale Constanţa a fost găsit spânzurat în propria locuinţă. A fost deschisă o anchetă

Directorul Termocentrale Constanţa, Daniel Popa, a fost găsit spânzurat, joi, în propria locuinţă. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

62585448
Simulare AI. Cum s-a prăbușit avionul omului de afaceri Ioan Pavel în județul Vaslui. „L-am văzut că vine spre mine”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Vaslui, în condiții de ceață. Pilotul, un om de afaceri cunoscut în zona Moldovei, a murit la impactul cu solul.

62585484
Capitala, lăsată fără titlul de „cel mai bun oraș în care să trăiești în România”. Liderul conduce și la capitolul „vibrație”

Divertismentul este factorul cu cea mai mare influență în performanța unui oraș. Potrivit unui barometru recent, tot mai mulți oameni aleg să stea în locuri în care au ce să facă în timpul liber.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.