Tragedie în Dâmbovița. O femeie a fost găsită fără viață după ce casa i-a fost distrusă de flăcări

62562651
Shutterstock

O femeie a fost găsită decedată, duminică seară, într-o locuinţă din comuna dâmboviţeană Tărtăşeşti, unde s-a produs un incendiu. Cadavrul a fost descoperit de către pompieri după ce aceştia au reuşit să stingă focul.

Incendiul a fost anunţat duminică după-amiază, în jurul orei 18:38, la o casă din localitatea Tărtăşeşti, la faţa locului intervenind pompierii de la Garda de Intervenţie Răcari, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, şi cei de la Detaşamentul de Pompieri Titu, cu o autospecială de stingere cu apă.

De asemenea, la locul incendiului au fost trimise trei autosanitare: o ambulanţă SMURD şi două de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în mod generalizat la nivelul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat; se acţionează pentru înlăturarea efectelor negative. În interiorul locuinţei, pompierii au identificat o persoană de sex feminin, decedată”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62584272
Prefectura Capitalei: Distrigaz reia alimentarea cu gaz la blocurile din zona exploziei din Rahova
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a votat, duminică seară, ca Distrigaz să realimenteze cu gaz blocurile din zonă, unde furnizarea fusese oprită temporar, a anunţat prefectul Capitalei, Andrei Nistor.
62584269
Jaf spectaculos la Luvru. Reacția ministrului francez al Culturii după ce hoții au furat bijuterii de patrimoniu în 4 minute
Jaf în doar 4 minute la celebrul Muzeu Luvru din Capitala Franței. Hoții au dat lovitura și au furat bijuterii de o valoare inestimabilă. Podoabele dispărute i-au aparținut lui Napoleon și coroanei regale franceze.
62584236
Ce trebuie făcut, pas cu pas, când simțim miros de gaze. Sfaturile unui expert tehnic judiciar autorizat
Explozie, duminică dimineaţă, într-un bloc din Bistriţa. O acumulare de gaze a produs, se pare, deflagraţia, iar geamurile unui apartament cu centrală termică au fost aruncate în aer.