Ministrul Sănătăţii, în urma controlului la Centrul pentru Arşi de la Floreasca: Rezultatul este de natură penală

62558818
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, marţi, că neregulile sesizate la Centrul pentru Arşi al Spitalului Floreasca din Capitală sunt „de natură penală”, motiv pentru care va sesiza Parchetul.  

Ministrul a spus că, pe scurt, în urma controlului, a reieşit că nu există „sistem de ventilaţie HVAC”, deşi în memoriul tehnic realizat de către Spitalul Floreasca şi de către fostul manager de la acea perioadă „scria negru pe alb că există”, iar Direcţia de Sănătate Publică „a confirmat, din păcate, acest lucru în documente”.

„În urma controlului la Centrul pentru Arşi al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti am constatat că rezultatul este de natură penală şi voi sesiza Parchetul în această situaţie, întrucât în referatul de verificare iniţial din anul 2022, s-a dat copy-paste din memoriul tehnic al unităţii sanitare în referatul de aprobare al Direcţiei de Sănătate Publică”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Lipsa sistemului de ventilație și nerespectarea normativelor

Ministrul a spus că, în urma controlului, a reieşit că nu există sistem de ventilaţie HVAC (n. red, evacuarea aerului viciat şi filtrarea aerului proaspăt), deşi în memoriul tehnic realizat de către Spitalul Floreasca şi de către fostul manager de la acea perioadă „scria negru pe alb că există”, iar Direcţia de Sănătate Publică „a confirmat, din păcate, acest lucru în documente, dar el nu există în realitate”.

„Spaţiile nu respectă normativul şi nu sunt corespunzătoare conform unui centru de arşi, lucru confirmat de către fostul manager în memoriul tehnic şi, din păcate, reconfirmat de către Direcţia de Sănătate Publică atunci când s-a eliberat avizul”, a mai spus Alexandru Rogobete.

Cazul Laviniei Vlad și acuzațiile familiei

În vara acestui an, Lavinia Vlad a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, în urma exploziei centralei de apartament din locuinţa sa, fiind dusă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a stat 53 de zile. În acest timp, a fost infectată cu mai multe bacterii, în cele din urmă fiind transportată la un spital din Belgia.

Sora sa, Alina Alexandru, şi ea pacientă în spitalul bucureştean, și una dintre persoanele donatoare de piele pentru Lavinia, a adus, într-o scrisoare deschisă adresată managerului unităţii sanitare, acuzaţii grave privind modul în care sunt gestionaţi marii arşi.

Femeia a vorbit despre lipsa unor măsuri elementare de igienă, cum ar fi faptul că uşile rezervelor pacienţilor critici sunt ţinute deschise sau că personalul intră la ei fără a se schimba după ce vine de afară, dar şi fără mască sanitară.

Aparţinătoarea a relatat cum bolnavii nu sunt ajutaţi de psiholog, iar surorii sale nu i s-a adus nici măcar o oglindă să vadă că faţa nu i-a fost desfigurată, femeia amintind, în acest context, că orice bolnav poate lupta mai eficient cu boala dacă starea sa psihică este una bună.

Amenzi și măsuri după control

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că, în urma controlului făcut de Corpul de control al ministrului şi de Inspecţia Sanitară de Stat la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, au fost date amenzi de 30.000 de lei firmei de curăţenie, pentru nerespectarea procedurilor, şi o amendă de 30.000 de lei unităţii medicale, pentru lipsa ventilaţiei conforme în Compartimentul de Arşi.

Totodată, a fost confirmată prezenţa Candida auris la nivelul Centrului pentru Arşi, astfel că s-a suspendat internarea de noi pacienţi, dar continuă tratamentul celor deja internaţi, s-a restricţionat accesul vizitatorilor, s-au înlocuit filtrele de apă şi s-au intensificat dezinfecţia şi decontaminarea.

Solicitarea demisiei șefului Centrului de Arși

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut public demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, pe care îl acuză de „iresponsabilitate crasă şi nepăsare”.

Rogobete a anunţat, în acest context, că vor fi introduşi indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie.

În 4 august, şeful Centrului de Arşi de la Spitalul Floreasca, din Capitală, Tiberiu Paul Neagu, a fost demis de managerul unităţii, la câteva zile de la solicitarea făcută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ca şeful secţiei respective să demisioneze. În acelaşi timp a fost demisă şi conducerea laboratorului spitalului.

Antecedentele infecției cu Candida auris

Potrivit Europa Liberă, candida auris a fost confirmată la Spitalul Floreasca în toamna anului trecut, cu şapte luni înainte de focarul actual, care a dus la suspendarea internărilor la Centrul de Arşi.

Un pacient care a fost internat la Chirurgie Cardiovasculară şi care a fost confirmat cu această ciupercă, dar şi cu alte infecţii nosocomiale, a murit în decembrie. Cazul nu apare în evidenţa autorităţilor sanitare, dar familia pacientului a depus plângere.

Sursa citată precizează că în toamna anului trecut, cu câteva zile înainte să moară, un pacient din secţia clinică de Chirurgie Cardiovasculară de la Floreasca a fost depistat cu Candida auris. Bărbatul a fost internat la etajul 6 al aceluiaşi corp de clădire, la Chirurgie Cardiovasculară, până în 1 decembrie 2024.

Bărbatul de 72 de ani, din judeţul Vrancea, avea şi alte infecţii nosocomiale, iar rudele afirmă că el şi alte două paciente s-au infectat unii pe alţii, în câteva săptămâni cei trei fiind confirmaţi cu bacteriile Acinetobacter baumannii şi Klebsiella pneumoniae.

În decurs de trei săptămâni, toţi trei au murit: cele două paciente, în noiembrie 2024, iar bărbatul în 1 decembrie 2024.

Acuzațiile familiilor pacienților

Rudele celor trei susţin că pacienţii nu ar fi fost izolaţi pentru a fi prevenită transmiterea infecţiilor nosocomiale, că nu le-ar fi fost administrat la timp tratamentul cu antibiotice sau cel antifungic ar fi fost întrerupt, că nu ar fi fost raportate toate infecţiile nici către unitatea specifică a spitalului de combatere a infecţiilor (SPLIAAM), nici către autorităţile cu atribuţii în materie – ANMCS, INSP şi DSP, că nu ar fi fost făcută anchetă epidemiologică şi că ar fi fost ascunsă cauza reală a cel puţin unui deces: şocul septic.

Articol recomandat de sport.ro
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Citește și...
Numele și imaginea jurnalistului Alex Dima, folosite pentru o escrocherie online: ”Totul e un fals”

Corespondentul ProTV Alex Dima trage un semnal de alarmă privind apariția unui fals grosolan care îi folosește numele și imaginea pentru a răspândi informații neadevărate.

DNA, sesizată în cazul fostului șef Romsilva: bonus de pensionare de 100.000 de euro și reangajare fără concurs

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu situaţia fostului director general al Romsilva Teodor Ţigan.  

DNSC avertizează asupra creșterii tentativelor de fraudă prin telefon. Cum să nu cazi în plasa escrocilor

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, marţi, cu privire la înmulţirea tentativelor de fraudă prin telefon (vishing).

Recomandări
Două drone UAV, distruse de Armata Română în zona Neptun Deep. Au fost găsite în derivă în Marea Neagră

Două drone UAV, tip Gerbera, au fost distruse în această după-amiază de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă, la ~90NM distanță travers de Constanța, în zona Neptun Deep, a anunțat Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării.

România se pregătește să închidă și Reactorul 2 de la Cernavodă. De unde luăm energie și cum e afectată populația

Criza din energie ia amploare. Estimările actuale ale debitelor Dunării arată că joi dimineață ar putea fi oprit și cel de-al doilea grup de la Cernavodă. Pregătirile au început deja, pentru ca deconectarea să fie una controlată. 

Ultima șansă pentru Legea salarizării. PSD și PNL se ceartă pe majorările bugetarilor și pe cei 770 de milioane euro din PNRR

La Palatul Cotroceni liderii fostei coaliții de guvernare și președintele au încercat din nou să ajungă la o soluție comună pentru a debloca noua lege a salarizării.