Ministrul Justiției: ”Sub pragul stabilit, faptele nu rămân nesancționate. Faptele constituie o contravenție sancționată dur”

62335426
Agerpres

Îngrijorați de reacțiile virulente venite chiar și din afara țării, politicienii de la guvernare au revenit asupra modificărilor aduse Codului Penal la articolul legat de abuzul în serviciu.

Cu acordul liderilor coalitiei, Ministrul Justiției a redus la 9.000 de lei suma-prag ce poate duce la incriminarea unui funcționar de la stat. Miercuri dimineață senatorii votaseră că doar funcționarii care produc prejudicii mai mari de 250.000 de lei să fie sancționați. Imediat ce decizia a devenit publică, ONG-urile au criticat vehement textul și câteva sute de oameni au ieșit în stradă.

Încă din 2017 Curtea Constituţională a cerut stabilirea unui prag care să nu fie derizoriu în cazul abuzului în serviciu. Ministerul Justiției a scris în 2020 noul Cod Penal fără a include însă și pragul cerut. Însă miercuri dimineață juriştii ministerului au trimis comisiei Juridice a Senatului, pe email, propunerea ca pragul să fie fixat la 250.000 de lei în cazul funcționarilor publici acuzați de abuz sau neglijență în serviciu. Textul ar fi fost convenit în Coaliția de guvernare de toți liderii politici.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: ”Sub acest prag valoric, faptele nu rămân nesancționate. Sub acest prag valoric, faptele constituie o contravenție sancționată foarte dur cu amendă de la 20.000 la 200.000 de lei, dacă fapta este comisă cu intenție, respectiv cu amendă de la 10.000 la 100.000 de lei dacă fapta este comisă din culpă. Nu am primit puncte de vedere nici de la sistemul judiciar, nici de la Comisia de la Veneția. Nimeni nu a tăiat acest nod gordian.”

ONG-urile au criticat vehement decizia pe motiv că politicienii au lucrat din nou pe furiș, ca în timpul guvernării Liviu Dragnea, și că-i lasă liberi pe cei ce provoacă prejudicii mai mici de 250.000 de lei.

O reacție a venit însă și din partea Comisiei Europene, care a anunțat că monitorizează situația. Iar Laura Codruța Kovesi, şefa parchetului european, a criticat pragul votat de senatori.

Codruța Kovesi, șefa parchetului European: ”Ceea ce văd în aceste mendamente propuse este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în serviciu. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile parchetului european.”

PSD s-a delimitat de subiect.

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD: "Sunt printre cei care consideră că acest prag de 250.000 de lei este exagerat. Soluția e simplă, introduce un prag care e rezonabil, nu poate fi sute de mii de lei.”

La câteva ore, ministrul Justiției a anunțat că revine asupra sumei de 250.000 de lei și că a înlocuit-o cu 9.000 de lei.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: ”Bănuiam că e o reacție emoțională, dar cred că trebuie să ne-o asumăm și să o confruntăm rațional, să încercăm să convingem că nu are nimeni nicio intenție de a evapora răspunderea penală sau contravențioanlă.”

Abuzul în serviciu este, potrivit codului penal, infracțiunea funcționarului public, aşa cum sunt angajații din primării și multe inistituții de stat, care în timp ce se află la lucru cauzează o pagubă unei persoane sau unei firme. Teoretic, statul trebuie să recupereze banii.

Luminița Adam, avocat: ”Din punctul meu de vedere, recuperarea prejudiciului este o poveste deoparte. Dacă persoana împotriva căreia te îndrepți nu are bunuri în patrimoniul său sau dacă a făcut bine și l-a înstrăinat înainte, ai de luat dar nu ai de unde.”

Liviu Dragnea a fost condamnat pentru abuz în serviciu, iar fostul președinte al Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe, este trimis în judecată tot pentru această infracțiune.

Decizia finală în privința modificărilor codului penal va fi luată de deputați.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62335365
Noi imagini cu Ana Morodan dată jos de la volan de patru polițiști, în rond. Ce substanță avea în corp

„Am greșit, nu faceți ca mine, îmi pare rău că v-am dezamăgit", a scris Ana Morodan pe rețelele de socializare la mai puțin 24 de ore după ce a părăsit arestul poliției.

62335798
Fata vândută pe bere și 50 de lei a trăit și alte orori. A stat printre șobolani și a fost tunsă ca să nu fugă de la agresor

Doi polițiști din Târgu Secuiesc, Covasna, au fost trimiși în judecată într-un caz care dă fiori. Deși erau plătiți să-și apere semenii, ei au ignorat apelul disperat de ajutor al unei adolescente, victima unor violențe și abuzuri îngrozitoare.

62335794
Mai sunt trei zile până se închid înscrierile la Write a Screenplay For...

Concursul de scenarii și pitch-uri de film WRITE A SCREEN PLAY FOR… din cadrul American Independent Film Festival își așteaptă propunerile până pe 2 aprilie 2022.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.