Monica Anisie explică ce se întâmplă dacă apar cazuri de Covid-19 în școli, după debutul anului școlar

×
Publicitate

Monica Anisie a anunţat, duminică, că în acest moment sunt 11 judeţe din ţară unde nu există nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu, ele putând să îşi desfăşoare activitatea în scenariul galben sau verde.

Ministrul Educaţiei a adăugat că 12.423 unităţi care funcţionează în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben şi 262 unităţi în scenariul roşu.

De asemenea, ea a mai spus că 106 cadre didactice sunt spitalizate, 293 cadre didactice aflate în carantină şi vor să desfăşoare activitatea online şi 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical.  

Declarațiile LIVE TEXT ale ministrului Educației:

- Vreau să vă anunţ că au fost în teren şi inspectorii generali şi inspectorii din cadrul inspectoratelor şcolare pentru a verifica fiecare unitate de învăţământ în parte, dar şi colegii mei din minister care au mers azi în Bucureşti să fie alături de directori. Inclusiv eu am mers şi ieri şi azi pentru a vedea cum anume s-au pregătit şcolile în această perioadă. Au fost şi lucruri bune pe care le-am întâlnit. Ţin să mulţumesc şi autorităţilor publice locale care s-au mobilizat şi au făcut un parteneriat cu şcoala. E important pentru noi toţi să avem o Românie educată.

- Am avut o videoconferinţă cu inspectorii generali şcolari. Aş vrea să vă spun că sunt 11 judeţe în care nu avem nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu – Harghita, Caraş, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui. În aceste judeţe activităţile didactice se vor desfăşura în scenariul verde sau galben. De asemenea, la acest moment, în conformitate cu deciziile luate de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă sau comitetul municipal pentru situaţii de urgenţă avem următoarea situaţie: 12.423 unităţi care funcţionează în verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 262 de unităţi în scenariul roşu.

- La Bucureşti s-a realizat întrunirea de urgenţă a CMBSU pentru a identifica, acolo unde este cazul, anumite situaţii şi a lua o nouă decizie în sensul în care Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a făcut o nouă propunere. Această nouă propunere vine din cauza unei situaţii epidemiologice a unităţii de învăţământ.

- Trebuie să precizez faptul că la acest moment, în conformitate cu ceea a transmis fiecare inspectorat şcolar vă pot spune că există 106 cadre didactice spitalizate, 293 de cadre didactice aflate în carantină şi care doresc să îşi desfăşoare activitatea în sistem online şi 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical. 

- Sunt 147 de cadre didactice care, începând cu 1 septembrie, au depus dosarele de pensionare la inspectoratele şcolare.

- Ne aflăm într-o situație dificilă și am vrea să punem umărul la revenirea copiilor la școală. Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm educația în aceste momente.

- Vă rugăm să veniți cu încredere la școală. 

Monica Anisie, despre situația școlilor din București

 

- La acest moment am înţeles că s-a încheiat Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi au transmis către inspectoratul şcolar o anumită statistică, dar pe Bucureşti nu o am defalcată. Nu există nicio unitate de învăţământ pe scenariul verde, pentru că ştiţi că Bucureşti e în scenariul galben. 607 unităţi de învăţământ în scenariul galben şi 29 de unităţi de învăţământ în scenariul roşu, situaţia fiind comunicată înainte ca ei să intre în şedinţă. Unele dintre unităţile de învăţământ care erau în galben, din motive de infrastructură, vorbim de acele reabilitări începute pe 20 august şi nu sunt finalizate, acele unităţi au solicitat să treacă în scenariul roşu. Acele unităţi, având în vedere că au schelele puse. Voiam să închei să vă spun că nu pot accepta să intre în spaţiul şcolii muncitorii, atât timp cât există copii, profesori care desfăşoară activităţi didactice în şcoală. Prin urmare, s-a luat această decizie să treacă în scenariul roşu.

- Referitor la licitația de manuale, am început-o din decembrie 2019. Problema a fost că am intrat în situație de urgență, iar SNCS-ul a dat răspunsu la contestație după mai multe luni de zile. La acest moment, s-au reevaluat și cred că săptămâna aceasta putem semna pentru manualul de Limba și literatura română, pentru clasa a VIII-a.

Când se suspendă cursurile într-o școală dacă apar cazuri de Covid-19

- Dacă apare un caz de infectare într-o clasă, se suspendă activitatea în acea clasă, dar activitatea continuă online. Dacă sunt trei cazuri în trei clase diferite, cursurile se vor suspenda în toată școală. Se va trece în scenariul roșu, când se va învăța online. Ancheta epidemiologică se va efectua de către DSP.

 

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a organizat, duminică, la ora 16,00, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară, în contextul începerii noului an şcolar.

Cazuri de Covid-19 la Școala Centrală și la o grădiniță din Capitală, cu o zi înainte de începerea anului școlar


Au apărut cazuri de Covid-19 la Școala Centrală și la o grădiniță din Capitală.

„Sunt două unităţi de învăţământ. Este vorba de Şcoala Centrală şi Grădiniţa ‘Zâna Florilor’. (...) Au solicitat prin decizia Consiliului de Administraţie, decizie transmisă deja la Inspectoratul Şcolar, astăzi, şi aşteptăm să se întrunească Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se da şi hotărârea pentru scenariul roşu în aceste cazuri. (...) La acea grădiniţă (Zâna Florilor - n.r.) aşteptăm definitivarea anchetei Direcţiei de Sănătate Publică pentru că s-a anunţat abia aseară”, a spus Anisie.

Monica Anisie a participat duminică la o şedinţă la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru a analiza situaţia fiecărei unităţi şcolare.

„Am venit la Inspectoratul Şcolar, am avut o întâlnire şi ieri cu domnul inspector general şcolar şi câţiva inspectori de sector. De asemenea, a fost prezent şi domnul prefect şi doamna director de la Direcţia de Sănătate Publică. Au făcut o analiză, au reevaluat fiecare unitate de învăţământ în parte şi, astăzi, înţeleg că domnul prefect va realiza Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Se va întruni şi acolo vor fi luate decizii. Astăzi, la Inspectoratul Şcolar nu am făcut altceva decât să discut cu colegii mei fiecare situaţie în parte şi să vedem cum putem să ajutăm. În aceste momente, trebuie să înţelegem cu toţii că este important să punem umărul în aşa fel încât elevii, profesorii şi tot personalul din unitatea de învăţământ să fie în siguranţă, să rămânem cu toţii sănătoşi şi să păşim mâine cu încredere în spaţiul şcolii”, a afirmat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
Citește și...
Elevii ar putea rămâne fără telefoane pe toată durata programului școlar. Ce prevede un nou proiect de lege

Telefoanele mobile ar putea fi interzise în școli inclusiv în timpul pauzelor. Un proiect de modificare a Legii Educației propune reguli mai stricte pentru elevi, astfel încât aceste dispozitive să nu mai fie folosite pe întreaga durată a programului.

Noua structură a bacalaureatului din 2030. Absolvenții vor avea mai multe probe scrise

După aproape două decenii de când funcționează în formatul actual, bacalaureatul va trece prin schimbări de amploare.

Cele două lumi din școala românească. Elevii fac proiecte cu IA, în timp ce Ministerul se gândește cum să o folosească

Între tablourile lui Eminescu și AI-ul deschis discret, pe telefon, la teste ori pentru teme, școala românească trăiește în două epoci diferite.

Recomandări
Trei generali sunt în atenția anchetatorilor în dosarul șefului Armatei. Cum ar fi fost influențate locurile la buget

Armata Română este zguduită de un scandal de corupție, chiar la vârf.

CSM susţine că proiectul noii legi a salarizării a fost iniţiat cu încălcarea „flagrantă” a Constituţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marţi, că proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice a fost iniţiat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor constituţionale şi legale.

Filmul crimei din Piatra Neamț, unde un polițist a fost ucis de fiul său. Ce le-ar fi spus martorilor după ce a comis fapta

S-au derulat scene îngrozitoare în centrul orașului Piatra Neamț. Un bărbat de 50 de ani, polițist la Serviciul de Permise și Înmatriculări, a fost înjunghiat și ucis pe stradă chiar de fiul său.