Ministrul Apărării: Rachetele lansate Rusia vizează şi obiective aflate foarte aproape de România

62372070

Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti vizează şi obiective aflate foarte aproape de România, a afirmat, marţi, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

"Acest război a transformat o parte a Mării Negre într-o zonă de conflict. Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti lovesc oraşe şi elemente de infrastructură civilă în Ucraina, ucigând oameni nevinovaţi şi punând în pericol milioane de cetăţeni ucraineni. Am văzut recent că aceste lovituri vizează şi obiective aflate foarte aproape de România, iar dumneavoastră, ca rachetişti antiaerieni, înţelegeţi foarte bine natura acestor riscuri", a transmis ministrul Apărării Naţionale, la ceremonia dedicată împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer (RSA) "General Nicolae Dăscălescu", eveniment la care a luat parte şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Tîlvăr a subliniat, totodată, că ţara noastră este parte a celei mai puternice alianţe politico-militare din lume, iar acest statut oferă "cele mai importante" garanţii de securitate din întreaga noastră istorie, potrivit Agerpres.

"Experienţa dramatică a Ucrainei ne arată şi că apărarea începe de acasă", a completat ministrul.

Angel Tîlvăr a amintit programele de modernizare care se derulează în domeniul apărării antiaeriene, precum şi pe cele aflate în pregătire.

"În acest an, am finalizat prima etapă a dotării Forţelor Aeriene Române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie Patriot. Cele patru sisteme care au intrat deja în dotarea Regimentului 74 Patriot aduc României un plus important de securitate a spaţiului aerian. Sunt şi alte programe importante în acest domeniu pe care le avem în pregătire, cum ar fi programul SHORAD-VSHORAD, dar şi alte investiţii în tehnică şi tehnologie de ultimă generaţie. Acestea vor asigura României nivelul de apărare pe care îl merită şi de care are atâta nevoie, mai ales în actualul context de securitate", a evidenţiat el.

Generalul Daniel Petrescu a transmis militarilor că marea unitate de rachete sol-aer reprezintă o capacitate operaţională esenţială în arhitectura defensivă naţională. "Cu toţii apreciem abnegaţia profesională şi sacrificiul de natură personală al celor care, de-a lungul celor cinci decenii, au participat la aplicaţii solicitante, în principal în poligonul Capu Midia", a spus şeful Apărării.

În semn de apreciere pentru serviciile militare importante aduse României, Drapelul de Luptă al marii unităţi a fost decorat, prin decret prezidenţial, cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofiţer cu însemn de pace, pentru militari.

Ce este Brigada 1 Rachete Sol-Aer

Prima mare unitate de Rachete Antiaeriene a Armatei României, denumită iniţial Brigada 1 Rachete Antiaeriene, a fost instituită în 1973, prin contopirea Regimentelor 18 şi 19 Rachete Antiaeriene, ca parte integrantă a Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

În anul 1995, marea unitate s-a transformat în Brigada 1 Rachete Antiaeriene Mixtă, odată cu luarea în subordine a divizioanelor de rachete antiaeriene şi a unui divizion tehnic Neva, iar trei ani mai târziu subunităţile echipate cu rachete "Neva" au ieşit din subordinea brigăzii, ceea ce a dus la schimbarea denumirii în Brigada 1 Rachete Antiaeriene.

Actuala denumire, cea de Brigada 1 Rachete Sol-Aer, a fost stabilită la 1 septembrie 2001.

Începând cu anul 2012, Brigada 1 Rachete Sol-Aer execută Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană sub comandă naţională, în cadrul Forţelor Aeriene.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62362667
Un tânăr de 21 de ani se află în stare foarte gravă la spital, în Sibiu, după ce a sărit într-o piscină și s-a accidentat

Un tânăr de 21 de ani se află în stare foarte gravă în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, după ce a sărit într-o piscină şi s-a accidentat, fiind adus cu o ambulanţă în urmă cu două zile la spital.

62271878
Dosarul „Enigma”: 16 inculpaţi, trimişi în judecată în dosarul care vizează cea mai amplă piaţă de vânzare a drogurilor

DIICOT anunţă, marţi, că a fost dispusă trimiterea în judecată a 16 persoane, în Dosarul „Enigma” care vizează cea mai amplă piaţă online de vânzare a drogurilor, cu peste 11.000 de utilizatori.

 

 

62372033
Bărbat urmărit internaţional de autorităţile din România. Ar fi trecut ilegal frontiera. Unde a fost depistat

Un bărbat de 43 de ani, urmărit internaţional de autorităţile din România, pentru că a trecut ilegal frontiera, a fost depistat în Italia.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.