Ministrul Apărării își cere scuze pentru felicitarea trimisă de MApN generalului Radu Theodoru: ”Regret eroarea”

62383958
Profimedia

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, îşi cere scuze în numele MApN, după ce, în ianuarie, a fost transmisă, sub semnătura sa, către generalul-maior în retragere Radu Theodoru o scrisoare de felicitare cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.

Şase persoane au fost reţinute de DIICOT pentru trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei, fiind membri ai organizaţiei Comandamentul ''Vlad Ţepeş", au declarat surse judiciare pentru Știrile Pro TV.

În "conducerea" organizaţiei este membru Radu Theodoru, general în retragere în vârstă de 101 ani, care are calitatea de suspect în dosar.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Apărării Naţionale, instituţia desfăşoară constant activităţi prin care sunt onoraţi şi cinstiţi veteranii din al Doilea Război Mondial, iar această scrisoare a fost parte a unui astfel de demers.

"Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară în mod constant activităţi prin care sunt onoraţi şi cinstiţi veteranii celui de al Doilea Război Mondial. Scrisoarea în cauză face parte dintr-o campanie derulată prin Direcţia Calitatea Vieţii Personalului, structura specializată a MApN care gestionează şi relaţiile cu veteranii de război. Campania în discuţie include diferite acţiuni în sprijinul veteranilor de război, cum ar fi: trimiterea de pachete cu ocazia sărbătorilor, invitarea la diferite ceremonii militare şi vizite la domiciliu, în special cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere, prilej cu care aceştia primesc şi o scrisoare de felicitare din partea ministrului Apărării Naţionale. La acest moment, mai sunt în viaţă circa 500 de veterani de război", se arată în comunicatul amintit.

Sursa citată precizează, însă, că, în acelaşi timp, MApN desfăşoară "în mod activ şi sistematic" programe şi măsuri de prevenire, combatere şi sancţionare a radicalizării şi discursului instigator la ură, precum şi a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite şi xenofobe şi a tuturor formelor de intoleranţă.

"Ca atare, având în vedere atitudinile publice cu caracter antisemit şi xenofob promovate în mod sistematic de către domnul general-maior (rtr.) Theodoru, un asemenea mesaj de felicitare nu ar fi trebuit propus spre semnare şi transmitere la destinatar de către structura care gestionează problematica veteranilor. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, îşi prezintă scuze în numele ministerului şi îşi exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit şi instigatoare la ură", adaugă sursa menţionată.

Totodată, se punctează în comunicat, ministrul Tîlvăr a solicitat verificarea de urgenţă a procedurilor de lucru ale Direcţiei Calitatea Vieţii Personalului în acest domeniu, "astfel încât asemenea erori să nu mai fie posibile".

"În paralel, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului a înaintat ministrului propunerea de eliberare din funcţie a şefului Direcţiei Calitatea Vieţii Personalului, pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în prevenirea unei asemenea situaţii", precizează MApN.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ce este Comandamentul „Vlad Țepeș”, condus de un general de 101 ani și acuzat de DIICOT că plănuiește o lovitură de stat

Ce este „Comandamentul Vlad Țepeș”, gruparea a cărei lideri au fost reținuți de DIICOT și acuzați că plănuiau o lovitură de stat. Care sunt obiectivele grupării și ce revendicări au, potrivit site-ului oficial.  

Virgil Bălăceanu, despre problemele din industria românească de apărare: „Forța de muncă este îmbătrânită”

Industria românească de armament ar putea fi relansată, în contextul planului anunţat de către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Rezultate LOTO 6/49, Loto 5/40 și Joker. Numerele extrase joi, 6 martie 2025

Joi, 6 martie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.