Medicii fac apel la români să doneze sânge. Este nevoie acută în spitalele din țară

×
Publicitate

Este nevoie acută de sânge în spitalele din țară - spun disperaţi doctorii, care fac un apel către români să doneze.

Tot mai puțini oameni ajung în centrele de transfuzie. Luni însă, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, sute de persoane s-au mobilizat și au demonstrat că un gest simplu poate salva vieți.

Robert, masterand la Iasi, donează sânge de mai bine de trei ani.

Robert Manea, donator: "Este bine, în primul rând pentru mine, să știu că am putut să ajut pe cineva."

Și Loredana, viitor medic, a ajuns luni la centrul de transfuzie.

Lorena Sabiuc, donator: "Sentimentul este absolut superb, faptul că știu că într-un timp foarte scurt, in maximum 20 de minute, poți salva trei vieți."

Ioana Lipan - organizator: "Pandemia a fost un impediment, dar încercăm să lucram pe partea asta și să le explicăm oamenilor ca e în regulă să vină să doneze."

Luni, donatorii au fost întâmpinaţi cu bomboane şi vouchere pentru cafenele din oraş.

La 50 de ani, Dan spune cu mândrie că a trecut de 124 de ori pragul centrului de transfuzie din Ploieşti şi a donat peste 55 de litri de sânge.

Dan Marian Sinoiu, donator: "Ne simţim şi bine, facem şi un bine care nu costă nimic, e super. Aicea mă simt ca într-o familie…"

Un alt ploieştean a donat de o sută de ori.

Florin Munteanu, donator: "Sângele nu se poate cumpăra. Eu îndemn pe toată lumea să vină să doneze."

Georgeta Hanganu, directorul centrului de trasnfuzii din Ploiești: "Toţi pacienţi cronici, dependenţi de sânge au nevoie de acest sânge."

Cum nevoia de sânge era uriaşă, este cerut şi ajutorul elevilor de la şcolile sanitare.

- „Sunteţi elevă. Ce clasă sunteţi?”
- „A 11-a.”
- „Închideţi şi deschideţi pumnul faceţi aşa din pumn până se termină donarea. Asta a fost cea mai grea parte, înţepătura.”

Donatorii timișoreni au fost primiți luni cu o orchestră la centrul de transfuzii..

Rodica Lighezan, șef Centrul de Transfuzii Timișoara: "Sperăm să vină donatorii, să vadă că este sigur să donezi în centrul de transfuzie şi să ne ajute să salvăm vieţi.”

În urmă cu zece ani, în România, doar 1,7% din populaţie dona sânge, în timp ce în alte ţări interesul era mult mai mare - şi de nouă procente.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62196006
Urșii au semănat teroare în localitățile de pe Valea Mureșului. Sălbăticiunile ucid animale din bătătură

Urșii au semănat teroare în localitățile de pe Valea Mureșului. Sălbăticiunile dau târcoale gospodăriilor, se apropie fără teamă de locuințe şi ucid animale din bătătură.

62196003
Cei patru scandalagii, reținuți după ce și-au împărțit pumni și picioare într-un club din Iași, au fost eliberați

Cei patru bărbați, doi români și doi străini - studenți la Medicină, reținuți după ce și-au împărțit pumni și picioare într-un club din Iași au fost lăsați azi-noapte să plece acasă.

62196004
Peste 60% dintre români cunosc o persoană care a avut COVID. 900.000 încă nu cred în virus

Aproape jumătate dintre români cred că pandemia va mai dura 2-3 ani, potrivit unui sondaj recent. Iar pentru aproximativ 900.000 de conaționali virusul nu există.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.