Medici de familie reținuți pentru decontări fictive de ore de gardă. Prejudiciul depășește 955.000 de lei

62422342
Shutterstock

Patru medici de familie au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au decontat la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Dolj 14500 de ore de gardă, în valoare de peste 955.000 de lei, fără a presta serviciile respective.

Faptele s-au petrecut în perioada 2020 – ianuarie 2025.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, vineri, că în cadrul operaţiunii Jupiter şi în continuarea cercetărilor care au avut loc în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals informatic, delapidare, fals intelectual şi uz de fals, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au pus în executare şapte mandate de aducere.

”Din cercetări s-a stabilit ca în perioada 2020 – ianuarie 2025, mai mulţi medici de familie, organizaţi la nivelul unor centre de permanenţă din judeţul Dolj, ar fi decontat, la nivelul C.A.S. DOLJ, ca urmare a unor contracte de furnizare servicii medicale, aproximativ 14.500 de ore de gardă, în valoare de aproximativ 955.250 de lei. Serviciile de gardă, în realitate, nu ar fi fost prestate. Deconturile ar fi fost realizate prin transmiterea informatică a unor date nereale”, au afirmat poliţiştii.

Ei au precizat că unul dintre medicii de familie, pentru a-şi asigura încasarea unor sume de bani însemnate la nivelul C.A.S. DOLJ, ar fi încheiat un contract individual de muncă fictiv cu un medic de medicină generală, aflat în relaţie contractuală cu instituţia publică.

Acesta din urmă nu ar fi efectuat serviciu de gardă la centrul de permanenţă unde medicul de familie îşi desfăşura activitatea.

Contracte fictive și încasări ilegale în cadrul centrelor de permanență din Dolj

Anchetatorii au stabilit că în urma angajării fictive, medicul de familie ar fi încasat aproximativ 100.000 de lei, prin întocmirea în fals de state de plată.

Cele patru femei, cadre medicale, au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62549561
Șofer de 29 de ani, mort dintr-o neacordare de prioritate, în Galați. Șoferița care a produs accidentul e începătoare

Un șofer de 29 de ani a murit, joi seară, după impactul violent dintre două mașini. Vinovată de accidentul produs în centrul orașului Galați ar fi o tânără de 18 ani, care ar fi virat la stânga fără să se asigure.

62546089
Doi polițiști din Argeș au fost reţinuţi într-un dosar de luare de mită, abuz în serviciu şi fals. La ce ar fi fost complici

Doi agenţi de la o secţie de poliţie rurală din judeţul Argeş au fost reţinuţi într-un dosar care vizează, între altele, infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals.

62549555
UE propune o lege amplă pentru gestionarea resurselor oceanice. Reacții diverse din partea ONG-urilor și pescarilor

Neașteptata Lege a oceanelor va acoperi totul, de la pescuit la turism și apărare, însă detaliile sunt puține.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.