Mașinile cu radar ale Poliției trebuie să fie vizibile și inscripționate. Ce prevede proiectul de lege

62336994
Shutterstock

Autovehiculele destinate controlului traficului care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere, prevede un proiect de lege.

Propunerea legislativă a primit marţi raport favorabil, cu patru abţineri, din partea Comisiei de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului, adoptat tacit de Senat, se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Autovehiculele pe care instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră. Poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, mai stipulează proiectul, potrivit Agerpres.

Citește și
Energie mai ieftină și nou sistem pentru companii. Nicușor Dan, despre planurile Comisiei Europene după reuniunea informală
Energie mai ieftină și nou sistem pentru companii. Nicușor Dan, despre planurile Comisiei Europene după reuniunea informală

Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Proiectul mai prevede interzicerea constatării contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză dacă autovehiculele şi dispozitivele de măsurare a vitezei nu sunt poziţionate vizibil şi nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Comisarul-şef Alexandru Popa, care a reprezentat Ministerul de Interne la şedinţă, a precizat că punctul de vedere al Guvernului este unul negativ, argumentând că utilizarea mijloacelor tehnice la constatarea contravenţiilor la regimul rutier este deja reglementată într-o normă de metrologie legală care arată că înregistrarea unui autovehicul trebuie să cuprindă în mod neapărat numărul de înmatriculare, ora şi viteza de deplasare.

"În ceea ce priveşte propunerea legislativă apreciem că este similară cu cea care acum trei săptămâni în comisie a fost respinsă în ceea ce priveşte presemnalizarea radarelor, ce a fost declarată neconstituţională de două ori", a arătat comisarul-şef de la Poliţia Rutieră.

"Dacă citim motivarea Curţii Constituţionale, nu e sigur că este cam aceeaşi cu proiectul de lege din faţa noastră. (...) Noi ce dorim? Să avem cât mai mulţi contraveninenţi sau să se circule în limitele vitezei legale? Eu cred că este varianta asta - mai bine să-i speriem pe cei care participă la trafic şi să circule regulamentar decât să-i tragem în capcană, să-i prindem şi să-i pedepsim. Sigur, a doua variantă aduce nişte venituri la bugetul de stat, dar nu e sigur că măreşte şi nivelul de siguranţă pe drumurile publice", a transmis deputatul UDMR Bende Sandor.

Deputatul AUR Lucian-Florin Puşcaşu, iniţiator al propunerii legislative, a precizat că ideea de la care a plecat a fost "de a pune nişte lucruri în ordine".

"Considerăm că Poliţia Rutieră nu trebuie sa aibă o atitudine haiducească, nu trebuie să vâneze cu orice preţ pe cei care încalcă legea, trebuie să o facă într-un spirit asumat. Legea se referă la obligativitatea inscripţionării autoturismelor pe care se montează tehnică de înregistrare şi credem că este necesară o asemenea atitudine din partea agenţilor de Poliţie, dat fiind că toţi cunoaştem abuzurile care se pot săvârşi în trafic din partea unor agenţi care consideră că trebuie să obţină asemenea trofee cu orice preţ. Considerăm că e important şi factorul de prevenţie în traficul rutier, iar o semnalizare şi o presemnalizare a mijloacelor de înregistrare şi de verificare a traficului este în acest sens obligatorie, cred că e de folos ca să putem face educare cu acordul participanţilor la trafic, nu doar print-o aplicare excesivă a legii. Acesta este sensul pentru care am iniţiat acest proiect legislativ şi credem că Ministerul de Interne ar trebui să nu se opună unor asemenea practici, fiindcă nu le scad din autoritate, ci îi obligă să fie mult mai responsabili", a argumentat deputatul.

Potrivit acestuia, "funcţionarii statului au şi trebuie să aibă în continuare demnitatea de a se arăta în uniformă, de a se arăta exact ceea ce sunt şi să fie mândri de acest lucru şi să nu fie o sperietoare pentru cetăţeni, ci, în primul rând, apărători ai legii".

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare este iniţiat de 18 deputaţi din toate grupurile parlamentare şi un deputat neafiliat. Raportul comun cu alte trei comisii de specialitate, adoptat cu amendamente, urmează să fie supus aprobării plenului Camerei Deputaţilor - for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Citește și...
Energie mai ieftină și nou sistem pentru companii. Nicușor Dan, despre planurile Comisiei Europene după reuniunea informală
Energie mai ieftină și nou sistem pentru companii. Nicușor Dan, despre planurile Comisiei Europene după reuniunea informală

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, după reuniunea informală a Consiliului European, că discuțiile au vizat competitivitatea economică a UE, un sistem unic de înregistrare a companiilor în Europa și măsuri împotriva practicilor neconcurențiale.

Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului

Sunt tot mai multe mașini prietenoase cu mediul pe străzile României, iar în acest an înmatriculările vor atinge un nivel record, de 110.000 de unități.

Uniți în și de sărăcie. Primarii comunelor din rural discută deja de fuziuni pentru reducerea costurilor
Uniți în și de sărăcie. Primarii comunelor din rural discută deja de fuziuni pentru reducerea costurilor

Dacă primarii nu reușesc să taie din cheltuieli și să fie performanți până în 2028, unele comune s-ar putea comasa, astfel încât să fie reduse posturile și bugetul, propun autoritățile centrale.

Recomandări
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost

Vladimir Putin se simte amenințat din interiorul propriului regim, motiv pentru care a trecut în subordinea armatei două instituții majore de securitate ale Rusiei, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă
Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă

Tribunalul Bucureşti a admis joi o plângere formulată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.