Mărturia elevului din Timișoara suspectat de coronavirus: „Stau toată ziua, nu vine nimeni”

×
Publicitate

Doi dintre pacienţii din Timisioara, la care a fost confirmat COVID-19, sunt sănătoşi. Anunţul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre femeia de 38 de ani şi de bărbatul de 47, care s-au întors acum două săptămâni din Italia şi au stat unul lângă celălalt în avion. Chiar şi aşa, pacienţii rămân în continuare în spital, sub supraveghere. Pe de altă parte, nepotul bărbatului a fost confirmat din nou pozitiv, la cel de-al doilea test care i-a fost făcut.

Internat într-un salon special la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, elevul de 16 ani a fost suspus joi unui nou test. Adolescentul a ieşit pentru a doua oară pozitiv la COVID-19, deşi nu are niciun simptom.

Spune că se simte bine şi a transmis prin videotelefon imagini din locul în care este în carantină.

"Stau toată ziua, nu vine nimeni la mine. O venit doar azi-dimineaţă, mi-au luat analize, mi-au spus că o să vină la mine, să nu mă sperii”, spune băiatul.

Când a fost confirmat cu COVID-19, adolescentul era izolat la domiciliu, în aceeaşi curte în care locuieşte şi unchiul lui. Bărbatul a fost depistat şi el cu boala, şi până să fie internaţi, s-au întâlnit de mai multe ori în perioada de izolare.

"Am stat de vorbă aşa, toţi vecinii, am vorbit şi despre situaţia lui, am povestit mai multe”, a mai spus acesta.

Ancheta epidemiologică declanșată în cazul băiatului, a condus autorităţile medicale la mai mulţi colegii de-ai lui. La şcoală, adolescentul ar fi intrat în contact cu cel puţin 18 colegi de clasă, patru instructori şi o asistentă medicală care i-ar fi recoltat probe de sânge pentru medicina muncii.

"Am fost la şcoală în ultima săptămână şi săptămâna asta am fost la analize pentru protecţia muncii şi de marţi sunt izolat în casă."

În clasa în care învaţă adolescentul, cursurile au fost suspendate pentru 14 zile. Cei 18 colegi ai lui sunt izolaţi la domiciliu.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății: "Colegul de bancă al acestui băiat s-a prezentat singur la unitatea de primire urgente la Boli Infecţioase, va fi monitorizat, după testare probabil va fi externat. Astăzi la Timişoara se lucrează 27 de probe, din care 23 sunt contactii tânărului de 16 ani."

Deşi în şcoală nu s-au suspendat cursurile, joi doar 20 la sută dintre elevi au mers la ore.

Pe de altă parte, unchiul băiatului a fost testat din nou. Are deja două rezultate negative, iar Grupul de Comunicare Strategică a transmis că a fost declarat vindecat.

Din spitalul unde va mai rămâne o vreme internat a recunoscut că s-a întâlnit de mai multe ori cu nepotul lui în perioada în care se afla în izolare.

"Am mai stat cu soră-mea de vorbă, cu cumnatul. Mie atât mi-au spus jandarmii şi aia, că pot să stau afară în curte, dar să nu vorbesc cu oamenii. Mai stăteam aşa, câte o oră afară, în curte, dar nu să vorbesc cu vecinii. Am mai stat aşa de vorbă dar mai aşa, la distanţă."

Bărbatul nu îşi mai aduce aminte de femeia de 38 de ani în dreapta căreia a stat în avion când s-a întors, acum două săptămâni, din Italia.

Femeia de 38 de ani şi fost şi ea din nou testată. Şi în în cazul ei rezultatul a fost negativ şi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, a fost declarată vindecată.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
MApN demontează un „fake news” despre presupuse inspecții ale Rusiei în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naţionale denunţă, miercuri, o postare falsă apărută în mediul online, potrivit căreia reprezentanţi ai Federaţiei Ruse ar fi venit „să inspecteze unităţi militare româneşti” în 2023.

Descoperire macabră în Neamț. Cadavrul unui bărbat a fost găsit sub un pod. Ce ipoteză iau în calcul anchetatorii

Cadavrul unui bărbat peste care era căzut un scuter a fost descoperit, miercuri, sub un pod din localitatea Țibucani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

Momentul în care deținutul din Giurgiu ar fi fost bătut polițiști în închisoare a fost filmat. Bărbatul a ajuns la ATI

Un deținut din Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu a ajuns la terapie intensivă, după ce ar fi fost bătut, duminică seara, de agenții de poliție care îl păzeau.

Recomandări
Cât poate rezista România fără importurile de petrol din Kazahstan. Benzinăriile au scumpit deja carburanții

Noi probleme pe piața carburanților. Principala rută prin care Kazahstanul își exportă petrolul a fost blocată după atacurile cu drone din Marea Neagră asupra vaselor cu țiței kazah.

La mila naturii. Case inundate, mașini distruse și sinistrați evacuați. Județul lovit cel mai tare de furtuni

Vremea rea a adus un potop de necazuri. O nouă rundă de ploi a umflat râurile, iar apele scurse de pe versanți au ajuns până în casele oamenilor. 

Grindeanu blochează jalonul PNRR legat de integritatea aleșilor. Motivul găsit de PSD să nu voteze noua lege a integrității

Jaloanele PNRR nasc un nou scandal. Enervat de noua lege a integrității, Sorin Grindeanu a anunțat că nu o va vota, pentru că cei din USR ar fi introdus în proiect unele paragrafe menite să-i ajute pe membrii partidului aflați în conflict de interese.