Marin Eugen Sabău, „Pistolarul din Tarragona”, a fost eutanasiat. Ce a spus înainte să moară

×
Publicitate

Marin Eugen Sabău, românul de 46 de ani din Spania care a obținut în instanță dreptul să moară, a hotărât să-și doneze organele înainte.

Avocatul lui a transmis că procedura a avut loc într-un spital penitenciar și s-a încheiat deja, deși moartea românului cunoscut drept „Pistolarul din Tarragona” nu a fost încă anunțată.

Marin Eugen Sabău și-a împușcat trei șefi și a tras și într-un polițist

Bărbatul care și-a împușcat trei șefi și a tras și într-un polițist, era imobilizat la pat din decembrie și suporta dureri groaznice. El a fost rănit în timpul operațiunii de capturare și a cerut să fie eutanasiat, așa cum prevede legea din Spania.

Înainte de a începe procedurile stabilite de medici în cazul lui, Eugen Sabău și-a luat rămas bun de la rudele apropiate. Apoi a fost sedat și i s-au prelevat organele, iar, în cele din urmă, i s-a admistrat injecția letală, care provoacă decesul în cinci-zece minute, fără suferință.

Împușcat în coaloana vertebrală de un lunetist în timpul operațiunii de capturare, în decembrie anul trecut, după ce își descărcase arma în colegi, Sabău avea un picior amputat și era paralizat. Putea să își miște doar o mână și capul.

Gerard Amigo, avocatul lui Eugen Sabău: „Și-a dat seama că nu mai poate face absolut nimic, de asta a cerut eutanasierea”.

Reporter: A avut Eugen Sabău dreptul la ultimul cuvant?

Gerard Amigo, avocatul lui Eugen Sabău: „Da, bineînțeles”.

Reporter: Și ce a spus?

Gerard Amigo, avocatul lui Eugen Sabău: „Este o chestiune privată, pe care, pentru moment, considerăm că nu trebuie să o dezvăluim”.

Eutanasierea lui Eugen Sabău a avut loc în Spitalul Penitenciar din orașul Terrassa

Eutanasierea lui Eugen Sabău a avut loc în Spitalul Penitenciar din orașul Terrassa. Zilele trecute, românul a cerut să fie transferat într-un spital obișnuit, unde rudele și prietenii îl puteau vizita fără restricții. Instanța l-a refuzat pe motiv că ar putea evada, cu ajutorul cuiva, dar și pentru că nu și-a exprimat niciodată regretul pentru faptele comise și nu a cerut iertare victimelor sale.

Sabău, care era trăgător de elită și deținea un adevărat arsenal, și-a plănuit din vreme atacul. Voia să-și pedepsească șefii, convins că îl persecută, după ce reclamase că firma nu-i plătește corect salariul.

Gerard Amigo, avocatul lui Eugen Sabău: „El considera că nu avea drepturi după 12 ani de muncă la companie şi era tratat foarte rău. Sunt lucruri care or să iasă la suprafață pe viitor”.

Agenții din spitalul penitenciar unde a fost internat Sabău au cerut să nu fie implicați în niciun fel în eutanasierea românului. Ei au caracterizat situația că fiind crudă și inumană: „Nu trebuie să uităm că tot personalul penitenciarului, prin lege, este obligat să păstreze și să garanteze viața și integritatea fizică a tuturor celor care sunt privați de libertate".

Victimele lui Sabău i-au contestat dreptul la moarte

Cei răniți de Sabău i-au contestat dreptul la moarte asistată, înainte de finalizarea procesului care le-ar fi acordat daune pentru suferința îndurată.

Mireia Ruiz Ramirez, avocat al victimelor: „În rândul victimelor există un discomfort, o tristețe, neputință, pentru că nu înțeleg de ce cineva care a atentat la viețiile lor poate decide, fără să fie declarat vinovat”.

Avocații victimelor vor da în judecată statul spaniol la CEDO, pentru că nu le-a asigurat dreptul la justiție.

Jose Antonio Bitos, avocatul polițistului rănit: „Sperăm că poate vom avea un răspuns, poate în doi, trei ani cel puțin. Nu e ușoară procedura împotriva Spaniei, e complicată, dar încercăm să facem tot ce se poate”.

Acum, doar polițistul împușcat poate primi despăgubiri de la statul spaniol pentru că era în misiune când a fost rănit. Omul nu s-a recuperat complet și încă este în spital.

Cazul lui Eugen Sabău este fără precedent în Europa. Justiția spaniolă a stabilit că dreptul de a decide asupra propriei vieți este fundamental, iar o anchetă penală nu poate fi mai presus de acesta. Victimele vor ca legea să fie modificată și să prevadă limite până la care o persoană poate cere să fie eutanasiată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62268167
Aerul din București, de zece ori mai curat decât în primăvară. Motivul: bucureștenii plecați în vacanță

Dacă la mare și la munte este agitație, Capitala țării savurează un moment de respiro.

62280802
Olimpic la matematică și admis la o prestigioasă facultate din Paris, un elev cere ajutor pentru a putea participa la cursuri

Un elev din Gorj, olimpic la matematică și admis la o facultate de top din Paris, are mare nevoie de ajutor pentru a putea începe cursurile alături de colegii lui.

62280804
Baia Mare: Ce amenzi riscă cei care nu sortează gunoaiele pentru a fi reciclate corect

Polițiștii locali din Baia Mare sunt pe urmele celor care nu sortează gunoaiele pentru a fi reciclate corect, ci le aruncă la voia întâmplării.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.