Lovitura guvernului pentru autoritățile publice și companiile de stat: salariile vor putea fi mărite doar prin lege

62401150

Guvernul a decis în ședința de joi că salariile din primării, ministere, autorități publice și companii de stat nu pot fi mărite decât prin lege emisă la nivel central. Șefii instituțiilor publice au pierdut astfel dreptul de a decide măriri salariale.

Actul normativ prevede ca, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, conducătorii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite în legislația specifică în vigoare, a transmis Guvernul într-un comunicat. Cu alte cuvinte, un ministru ori primar nu mai poate semna decizii de mărire de salrii pentru subordonați ori pentru sine, potrivit deciziei de joi a Guvernului.

După adoptarea ordonanței de urgență, eventualele datorii pe care instituțiile publice le generează prin decizii de mărire salarială nu mai pot fi raportate Guvernului spre plată, adică arieratele nu mai pot conține majorări salariale neplătite, dar raportate ca datorii către autoritatea centrală, pentru ca Guvernul să deconteze banii.

„Astfel, se reglementează și faptul ca instituțiile publice, indiferent de modalitatea de organizare și finanțare, nu vor mai putea raporta în categoria arierate eventualele drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, sumele respective raportându-se în categoria plăți restante” a mai precizat Guvernul.

Măririle de până acum se anulează

Executivul Ciolacu a mai stabilit prin ordonanța de joi că dacă la acest moment există deja decizii administrative de măriri salariale, acestea devin nule:

„Prin actul normativ se va debloca situația existentă în prezent în cazul unor instituții publice, astfel încât să-și poată desfășura în continuare activitatea pentru care au fost create.

Eventualele provizioane înregistrate în contabilitate de instituțiile publice, pentru categoriile de datorii față de personal, reprezentând drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează”.

Guvernul Ciolacu emite acest act normativ în condițiile în care sindicatele deja au demarat revendicări salariale în mai multe sectoare de activitate, precum protestul personalului auxiliar din sănătate, angajaților Direcțiilor de Sănătate Publică, polițiștii, personalul penitenciarelor, angajații caselor de pensii și cei ai finanțelor publice. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62294025
Un bărbat de 60 de ani ar fi agresat sexual şi violat patru fete în timpul unor şedinţe foto. A fost arestat preventiv

Un fotograf din Iași a fost arestat și este acuzat de agresiune sexuală și viol.

62402630
De ce a plecat de acasă fata de 13 ani din Sighetu Marmației. Copila refuză să se mai întoarcă la familie

Fata de 13 ani din Sighetu Marmaţiei care a plecat de acasă în 7 octombrie şi a fost găsită după o săptămână în casa unui bărbat suspectat că a abuzat de ea, spune că nu vrea să se întoarcă acasă, scrie News.ro.  

62402952
Un cioban a intrat cu turma de oi printre blocurile și vilele luxoase din comuna Giroc, în Timiș. VIDEO

Surpriză de proporții pentru locuitorii din comuna Giroc. O turmă de oi și-a făcut apariția miercuri după-amiază printre blocuri și vile.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.