Premieră națională. Satul român care va fi monitorizat aerian, din drone, pentru că locuitorii încalcă în mod constant legea

×
Publicitate

Parchetul general prin Biroul pentru combatarea infracţionalităţii de mediu va începe o anchetă penală în comunitatea din Sintesti, cunoscută pentru arderile ilegale de deșeuri.

În perioada următoare zonele din apropierea Capitalei unde se practică așa ceva vor fi supravegheate cu drone anunță oficialii de la Gardă de mediu cei care au şi făcut sesizarea penală.

Pe de altă parte, și în Dâmbovița au avut loc dimineață zeci de percheziții similare.

Sesizarea penală a fost făcută împotriva comunității din Sintești după ce autoritățile au făcut în ultimii doi ani zeci de controale în zonă şi au dat amenzi de 4 milioane de lei fără ca arderile de materiale plastice să înceteze.

Andrei Corlan - Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu:
„Această sesizare penală se adresează comunității din Sintești care arde ilegal deșeuri. Vreau să cred că nu întreaga localitate se ocupă cu acest aspect. Fenomenul încă persistă, în ciuda eforturilor pe care le-am făcut, în ciuda sancțiunilor aplicate, deșeurilor confiscare și e clar că abordarea contravențională nu a dat rezultate. Diferența și o idee inovativă este că dincolo de a sesiza 3-4 persoane fizice surprinse în momentul incendierii, au făcut o sesizare colectivă în care au indicat adresele unde se desfășoară acest fenomen infracțional”.

În două săptămâni, spun comisarii de mediu, localitatea Sintești, va fi supravegheată și cu drone, în urma unui parteneriat cu Institutul Național de Cercetare Aerospațială. Aparatele vor putea să măsoare și calitatea aerului din zonă.

Au avut loc descinderi și în județul Dâmbovița. 670 de polițiști și jandarmi, alături de comisari de la Garda de Mediu au făcut verificări în orașul Găești și în localitățile din jur. Zona a fost supravegheată din aer de un elicopter.

Comisar șef Viorel Polexe - Inspector Șef al IPJ Dâmbovița:
„Am pus în executare 73 de mandate de percheziție, vizând infracțiuni în domeniul mediului înconjurător, braconaj piscicol, tăieri ilegale de material lemnos, furt de componente din cadrul unei societăţi comerciale precum și folosirea minorilor în scop de cerșetorie”.

Georgian Drăgan, directorul de cabinet al șefului IGPR
: „Au fost efectuate ieri nu mai puțin de 130 de percheziții domiciliare în diferite cauze. Astăzi avem la fel sute de percheziții efectuate pe linii de investigații criminale, pe linie de arme, exploziv și substanțe periculoase și bineînțeles şi pe linie de economic.”

Doar din Găești, peste 50 de persoane au fost duse la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62338052
O șefă dintr-o companie de telefonie a scos date despre convorbirile unei cliente. Fiica ei le ceruse pentru un prieten gelos

O anchetă a Direcției Naționale Anticorupție scoate la iveală cât de ușor pot fi accesate și divulgate secretele.  

62492465
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a produs elvețianul „vampir” accidentul controversat. Șoferii loviți vor să dea Poliția în judecată

Victimele accidentului provocat de un tânăr elvețian care se pare că era drogat în timp ce încerca să scape de poliție formulează acuzații grave.  

62492466
O nouă speranță împotriva cancerului. Țara noastră va produce un izotop numit Lutețiu-177 la centrala de la Cernavodă

România și-ar putea aduce o contribuție importantă la vindecarea unor forme de cancer. Reactorul 2 de la Cernavodă va produce un izotop împotriva acestei maladii numit Lutețiu-177.

Recomandări
F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.