Ziua 4 de grevă la STB. Doar 15 autobuze au circulat duminică. Protestul continuă și luni
Greva angajaților STB continuă, așa că luni bucureștenii vor înfrunta încă o zi de haos și frustrare. Duminică, din 500 de autobuze câte, ar fi trebuit să circule, doar 15 au preluat călători.
Citește în acest articol:
►Câte vehicule au ieșit pe teren la prima oră
►Mesajul conducerii STB pentru șoferi
►Șoferii refuză să revină la muncă. Anunțul liderului de sindicat
►Amenințările primite de 6 șoferi care au ieșit duminică pe traseu
Pe de altă parte, Societatea de Transport Public- București este în pericol să nu le poată plăti salariile angajaților din cauza acestor zile de grevă, susține directorul, contestat putenic de șoferi și de vatmani.
Doi șefi STB au fost chemați duminică la audieri de polițiștii de la transporturi, care vor să afle dacă aceștia au avut de-a face cu organizarea grevei declarată ilegală de Tribunal. Vorbim de șefa controlorilor și de seful serviciului de comunicare, membri și ei în sindicatul reprezentativ al STB.
Angajații care au rămas în grevă și duminică s-au adunat în jurul liderului de sindicat Vasile Petrariu și au cerut din nou demisia directorului STB, dar și a primarului Nicușor Dan. In plus, i-au huiduit pe colegii care au vrut să iasă pe traseu cu mașinile sau tramvaiele.
Adrian Criț, director STB: "Nu e adevarat. Bugetul de salarii de anul acesta, e identic, vorbesc de cel prognozat. Suma de anul asta e identică cu suma de anul trecut. Cel care a declanșat această grevă ilegală, trebuie să cumunice oamenilor și aici să vedem cum o să facă asta, ca urmare a acestor 4 zile de grevă, societatea s-ar putea să ajunga în imposibilitatea de a le plăti salariile.”
Mai mult Directorul STB spune că din bugetul pe anul trecut, în valoare de peste 900 de milioane de lei, 60 de milioane s-au cheltuit doar pe sporuri și ore suplimentare. Conducerea acuză că momentan nu poate verifica dacă cei care au primit în acest fel salarii aproape duble chiar au meritat acest lucru.
Ca să pună și mai multă presiune pe autorități, greviștii au cerut angajaților Metrorex să li se alăture, iar bucureștenii să nu mai poată circula mâine nici cu metroul.
Imediat reprezentanții Metrorex au comunicat că circulația în subteran nu va fi perturbată și au promis cetățenilor că trenurile vor circula normal, ba chiar au suplimentat numărul curselor pentru evitarea aglomerării. Totuși, acolo unde metroul nu ajunge, oamenii vor fi nevoiți să caute și luni alternative private.
Cronologia evenimentelor în a patra zi de grevă STB:
UPDATE 13.23 Criț a sugerat că există clar o legătură între auditul făcut la STB recent și care a scos la iveală o serie de nereguli și declanșarea grevei.
UPDATE 13.18 Directorul STB a precizat că nu vrea ca șantajul unui lider de sindicat să fie considerat bază pentru alte posibile greve de genul acesta. "Acesta este lucrul care ne face sa spune că trebuie să continuăm cu eficientizarea acestei instituții", a punctat el.
UPDATE 13.15 Adrian Criț a povestit că șase șoferi care au ieșit duminică pe traseu s-au întors speriați la depou, fiind amenințați de liderii de sindicat.
"Vorbeam cu șeful de la depou. Șase conducători s-au întors tremurând din traseu și vor să între în depou. Acei oameni au fost presați de liderii sindicali ca să iasă de pe traseu, acei oameni tremurau. I-am calmat. Nu au mai vrut să între pe traseu. Acei lideri vor plăti", a povestit șeful STB.
UPDATE 13.12 Directorul STB: "Îmi pare rău să văd că liderii de sindicat sau persoane afiliate lor distrug bunurile muncipalitatii, bunurile bucureștenilor".
UPDATE 13.10 Criț a făcut apel la șoferi să revină pe traseu, precizând că angajații care vor reveni pe traseu chiar și de acum vor beneficia de clemență, conform hotărârii Consiliului de Administraţie de sâmbătă, dacă nu sunt implicați în alte fapte penale. El a anunțat și cercetarea disciplinară a celor care au declanșat greva.
UPDATE 13.05 Directorul STB: "Rog angajații să meargă pe traseu, să nu mai dea crezare acestui lider sindical care a dovedit încă o dată că nu e coerent, că e implicat în acțiuni ilegale și că nu respectă legea. Rog instituțiile statului să intervină astfel încât sentința Tribunaului București să fie pusă în aplicare".
UPDATE 13.00 Directorul STB, Adrian Criț susține o conferință de presa:
"Dacă în ultimii 10 ani conducerea acestei societăți a fost acaparată de sindicatul acesta, acest lucru trebuie să înceteze. Am în față contractul colectiv de muncă care spune clar că niciun sindicat nu poate cere demisia conducerii. Petrariu... dacă dorește să ajute angajații, ar trebui să se implice să afle nevoile reale ale angajaților și să vină cu o lista de propuneri, care să nu conțină cerință de demitere a directorului general"
UPDATE 12.04 Un număr de 183 de vehicule erau pe traseu duminică dimineaţa, la ora 9:00, dintr-un total programat de 791.
UPDATE 11.04 Și la ora 11 sute de șoferi sunt strânși la autobaza Titan și refuză să iasă pe teren.
UPDATE 10.47 Metrorex a transmis, duminică, că circulația de la metrou nu va fi perturbată.
"Ca urmare a informațiilor apărute în presă conform cărora există suspiciunea ca circulația la metrou să fie perturbată în perioada următoare, Metrorex asigură publicul călător de întreaga sa disponibilitate, circulația trenurilor de metrou se va desfășura conform graficului existent".
Șoferii refuză să revină la muncă. Lider sindical: Șoferii și asumă riscul de a fi concediați, dar nu revin pe trasee
UPDATE 10.20 Petrariu a mai spus că el a fost chemat la audieri marți.
„Ne-au făcut plângere penală şi ieri, astăzi şi până marţi suntem chemaţi la Poliţie. (...) E foarte ciudat să constaţi că în zi de sărbătoare se mobilizează toată lumea la indicaţia primarului general - că el s-a exprimat la televizor - şi să cerceteze”, a declarat Vasile Petrariu.
De asemenea, liderul sindical a transmis că ar fi bine ca și angajații de la Metrorex să înceapă o grevă. Întrebat dacă există această variantă, el a spus că „e posibil pentru că există spirit de solidaritate”.
UPDATE 10.13 Despre faptul că directorul STB a spus că salariații care nu revin la muncă ar putea să fie concediați, Petrariu a declarat că Adrian Criț “poate să spună ce dorește, atât timp cât salariații nu s-au lăsat pradă amenințărilor directorului vedeți lucru acesta. Atitudinea celor din spatele meu (salariații- n.red.) e una clară: Își asumă toate riscurile și nu se lasă pradă amenințărilor".
UPDATE 10.06 Întrebat despre bărbatul filmat sâmbătă lovind ușa unui troleibuz, Petrariu a spus că nu crede că este angajat al STB.
"Îmi vine greu să cred că cel care a spart geamul la troleibuz era salariat al societății. Că așa a încercat să se inducă. Este exclus așa ceva. Probabil era un cetățean supărat și suntem de acord că cetățenii pot fi supărați, dar autoritățile nu vor să rezolve asta", a punctat el.
Întrebat de ce nu vor să revină la muncă, având în vedere că directorul instituției le-a transmis că se va rediscuta contractul colectiv de muncă, imediat ce vor reveni pe trasee, Petrariu a răspuns: "Asta e o manevră. Singurul lucru care ar aplana conflictul ar fi demisia".
"Demisia ar fi singurul lucru care ar aplana conflictul, în secunda doi, lucru pe care văd că nu vrea să-l facă, şi cei care îl susţin au nişte interese în joc. (...) Nu poate să existe o cale de dialog cu acest om, care nu se ţine de cuvânt, care minte. Nu ai cum să discuţi cu un om care te acuză fără să aibă vreo dovadă. (...) Conducerea, prin ameninţările, injuriile pe care ni le-au adus şi în felul acesta au încercat să-i destabilizeze pe cei care în acest moment sunt în conflict spontan de muncă, ei cred că în acest fel rezolvă conflictul. Nu cred că asta este soluţia, soluţia este dialogul şi să se aplece asupra problemelor, pentru că o altă problemă foarte importantă este tocmai refuzul directorului general de a negocia un nou contract colectiv de muncă", a spus el.
UPDATE 10.03 Liderul sindical, Vasile Petrariu, a anunțat că șoferii STB nu au de gând să înceteze greva.
"Vreau să spun că astăzi au ieșit în traseu la ora 7, 150 de vehicule din 791, cam 18%. Asta înseamnă că peste 80% dintre salariați continuă conflictul spontan izbucnit acum câteva zile. Din păcate până în momentul de față cei care decid nu au intentionat sa rezolve. (...) Șoferii sunt hotărâți să continue ceea ce au început", a declarat liderul sindical.
UPDATE 09.30 În jurul orei 8, pe traseu se aflau pe traseu 181 de vehicule dintr-un total programat de 791.
Astfel, pe traseele din Capitală circulau 111 tramvaie, dintr-un total programat de 173, respectiv 55 de troleibuze din 101 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era tot de 15, las fel ca la ora 7:00, dintr-un total de 517 programate pentru o zi de duminică.
UPDATE 08.11 STB funcționează la capacitate de 25%
”Conducerea STB SA solicită în continuare angajaţilor să-şi reia activitatea şi să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu. În momentul de fata asigurăm circa 25% din parcul de vehicule programat. Vehiculele pot fi localizate în timp real folosind aplicaţia INFO TB. În acelaşi timp, le mulţumim celor care au înţeles gravitatea situaţiei, nivelul de manipulare la care au fost expuşi şi au decis să iasă în traseu", a declarat pentru directorul general al STB, Adrian Criţ, pentru Agerpres.
Este vorba despre respectiv 82 de tramvaie dintre cele 181, 65 de troleibuze dintre cele 86 şi 15 autobuze dintre cele 460, în total.
UPDATE 8.04 La STB are loc o ședință despre grevă, iar apoi un reprezentant ar urma sa meargă la autobaza Titan pentru a discuta cu angajații.
UPDATE 8.00 Câteva sute de șoferi de la toate depourile din București s-au adunat la autobaza Titan și protestează. În anumite momente, situația a devenit destul de tensionată.
UPDATE 7.25 Mai mulți angajați ai STB s-au adunat la autobaza Titan pentru a protesta, unde aceștia strigă "Demisia".
Mai mult, unii dintre ei au încercat să împiedice colegii să iasă pe traseu, iar primul șofer de autobuz care a ieșit pe traseu a fost huiduit. Unii dintre colegii său i-au lovit autobuzul.
În zonă au fost chemați mai mulți jandarmi pentru a menține ordinea.
****
Sâmbătă, unii dintre cei considerați spărgători de grevă au fost agresați, însă, conducerea STB a anunțat că oamenii care au ieșit la lucru nu vor fi cercetați disciplinar, spre deosebire de colegii lor.
Într-un comunicat de presa transmis sâmbătă seara, Sindicatul Transportatorilor din Bucuresti susține că nu a iniţiat şi nu a organizat acest protest. Totodată, sindicaliștii afirmă că 15 persoane au fost chemate deja la poliție pentru audieri.
Directorul General al Societății de Transport Bucureşti, a estimat că pierderile, în urma grevei începute joi dimineața de angajați, sunt de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Rețeaua Serviciului de transport public București se întinde pe o suprafață de peste 600 de km pătrați și este printre cele mai mari din Europa. Este acoperită cu peste 2000 de troleibuze, tramvaie și autobuze. Dintre acestea, sâmbătă doar 18 au iesit pe traseu. O picatură într-un ocean, restul nu s-au mișcat de joi.
Șoferi și vatmani de la 6 depouri și autobaze au renunțat la protest și au ieșit pe traseu, însă acest lucru a atras asupra lor furia colegilor care nu vor să renunțe la protest.
Numele lor au fost scrise pe o listă cu titlul "Trădătorii". Mai mult, liderul sindical Vasile Petrariu susține că un autobuz ar fi fost vandalizat în trafic.
Un alt șofer de troleu care circula pe linia 85 a fost înjurat de doi indivizi după ce a oprit într-o statie în zona Moșilor. Polițiștii îi caută pe suspecți.
"Cum de ați avut curaj să ieșiti?
-Păi de ce?
-Unii colegi care au ieșit au fost certați.
-Păi avem doua sentințe, pe prima am ignorat-o toți cu riscul să luăm sancțiuni, pe a doua o respectăm."
În timp ce oamenii așteptau prin stații neștiind ce mașină sau tramvai mai circulă, la garaje șoferii și vatmanii care au refuzat să iasă la lucru, așteptau și ei vesti despre revendicările lor.
Nicușor Dan -primarul general al Capitalei: "Este legitim să se discute între conducerea STB și toate sindicatele un nou contract colectiv de muncă. De sporuri și de condițiile de muncă, dar această discuție lungă, pentru că sunt multe prevederi nu se poate face prin șantaj".
Cei care au refuzat să intre pe traseu deși Tribunalul București a decis că greva e ilegală, riscă sancțiuni și chiar să rămână fără serviciu. Deocamdată dosarul este instrumentat de procurori IN REM. Adică împotriva faptei. Vorbim despre infracțiunea de declarare a grevei cu încălcarea condițiilor legale.
În Serviciul de transport public București, activează 6 sindicate. Cel mai mare este sindicatul transportatorilor din București care are peste 8 mii de membri. Restul au însumat aproximativ 1.200 de membri.