LISTA. Amenzile din perioada stării de alertă. Pentru ce poți fi sancționat și cât vei avea de plătit

Politie
Politia Romana

Parlamentul a votat miercuri Legea privind instituirea stării de alertă, care vine cu un nou set de reguli pe care românii vor trebui să le urmeze în următoarea perioadă, dar și cu noi sancțiuni pentru cei care le încalcă.

Legea prevede amenzi pentru persoanele fizice și juridice care se încep de la 1.000 de lei și pot ajunge până la 15.000 de lei. Persoanele amendate pot plăti jumătate din sumă în termen de 15 zile.

Lista completă a amenzilor:

 

Art. 65. – Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt
săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

Citește și
pompieri
Descoperire înfiorătoare, după ce o casă din Vâlcea a fost mistuită de flăcări în prima zi de Crăciun. Pompierii, în alertă

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la
nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(1) lit.f) - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a),
referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării
măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a) - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii
ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.b) - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c),
referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și
infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării
lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor
individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d) - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de
izolare la domiciliu stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d) - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art.5 alin.(3)
lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise - amendă de la 3000 lei la 15000 lei;

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații,
procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.a) - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri,
demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a) - amendă de la 2000 lei la 10000 lei;

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile
și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.5 alin.(3) lit.b) - amendă de la 2000 lei la 10000 lei;

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de
ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone - amendă de la 500 lei la 2500 lei;

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de
ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art.5 alin.(3) lit.c) - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit
art.5 alin.(3) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea
transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise - amendă de la 3000 lei la 15000 lei;

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau
operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau
operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici - amendă de la 2000 lei la 10000 lei;

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a
unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de
către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art.5 alin.(4) lit.g) - amendă de la 1000 lei la 5000 lei;

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării
lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art.5 alin.(4) lit.h) - amendă de la 500 lei la 2500 lei.

Cuantumul amenzilor

 

Art.66 – Contravențiile prevăzute la art.60 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);

b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) și s);

c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. l), r) și t);

d) cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. j) și p);

 

Cine poate aplica sancțiunile:


Art. 67. – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.65 și
aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.66 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general.

(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.65 și aplicarea
sancțiunilor prevăzute la art.66 se fac de către:

a) inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la
art.65 lit.a), q) și r);

b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru
Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și
protecție civilă, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d),

e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ș) și t);
c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi,
polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) și ș);

d) personalul direcțiilor de sănătate publică, pentru
contravențiile prevăzute la art. 65 lit. h) și i);

e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor,
Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. p);

f) agenții și ofițerii de poliție rutieră, pentru contravențiile
prevăzute la art. 65 lit. p), referitoare la transportul rutier.

Art. 68. – Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt
aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 69. – (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel
mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
Citește și...
Descoperire înfiorătoare, după ce o casă din Vâlcea a fost mistuită de flăcări în prima zi de Crăciun. Pompierii, în alertă
Descoperire înfiorătoare, după ce o casă din Vâlcea a fost mistuită de flăcări în prima zi de Crăciun. Pompierii, în alertă

O casă din localitatea Sineşti, judeţul Vâlcea, a ars în întregime în prima zi de Crăciun, iar la finalul intervenţiei pompierii care au stins flăcările au găsit, printre elementele carbonizate, „părţi, fragmente şi ţesuturi posibil umane”.

Momentul în care un BMW „zboară” peste un gard și se izbește de zidul unei case, în Satu Mare. „Te crezi regele şoselelor”
Momentul în care un BMW „zboară” peste un gard și se izbește de zidul unei case, în Satu Mare. „Te crezi regele şoselelor”

Un accident rutier grav a avut loc în dimineața de Crăciun, în satul Petin, județul Satu Mare. Un BMW a intrat cu viteză într-o casă după ce șoferul a pierdut controlul într-o curbă, iar imobilul a fost grav avariat.

Regizorul Stere Gulea: „Doar 30% dintre români au aspirații occidentale. Pesemne că vom trece printr-un regim autocratic”
Regizorul Stere Gulea: „Doar 30% dintre români au aspirații occidentale. Pesemne că vom trece printr-un regim autocratic”

Regizorul Stere Gulea estimează, într-un interviu, că România ar putea trece cel mai probabil printr-un regim autocratic, deoarece acesta reflectă nivelul de aspirații al majorității populației.

Recomandări
Ninge viscolit în munți: DRDP Craiova intervine cu utilaje, Oltenia sub cod galben de ninsori și vânt | Video
Ninge viscolit în munți: DRDP Craiova intervine cu utilaje, Oltenia sub cod galben de ninsori și vânt | Video

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova trasmite joi dimineaţă că în zonele montane ninge viscolit, fapt ce îngreunează acţiunile de deszăpezire.

Nadia Comăneci, mesaj emoționant de Crăciun: „Să aveţi un an extraordinar. Sărbători frumoase alături de cei dragi”
Nadia Comăneci, mesaj emoționant de Crăciun: „Să aveţi un an extraordinar. Sărbători frumoase alături de cei dragi”

Nadia Comăneci, cel mai titrat sportiv român la Jocurile Olimpice, a postat în social media un mesaj de Sărbători, în care menţionează faptul că urmează un an olimpic.  

Medicul Adrian Marinescu avertizează: ”Avem 70-80 de pacienţi cu gripă în fiecare zi, poate chiar şi mai mult”
Medicul Adrian Marinescu avertizează: ”Avem 70-80 de pacienţi cu gripă în fiecare zi, poate chiar şi mai mult”

Numărul cazurilor de gripă în București s-a mărit în această perioadă, ajungând la aproximativ 80 de persoane care se prezintă într-o zi la camera de gardă, afirmă Dr. Adrian Marinescu, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.