Lege nouă pentru spitale, în memoria Alexandrei, gravida care a murit după ce a strigat după ajutor o noapte întreagă

×
Publicitate

Butoanele de panică de la patul fiecărui pacient devin obligatorii în toate spitalele de stat sau private.

Modificarea legislativă a trecut azi de Parlament, iar măsura vine după tragedii precum cea de la Maternitatea din Botoșani unde o tânără însărcinată a murit fără să primească ajutor.

Tot obligatorie va fi ș montarea camerelor de supraveghere video în secțiile ATI și în unitățile de primiri urgențe.

În Spitalul Floreasca este un astfel de buton de panică lângă fiecare pat, amplasat astfel încât pacientul să ajungă ușor la el. Alarma se dă pe hol, acolo unde este montat panoul de comandă.

Nicoleta Ioan, asistentă șefă secția chirurgie:
''Dacă unul dintre cadrele medicale, nu contează, infirmieră, asistentă, medic vede că cineva solicită ajutorul, se duce și vede care este problema acelui pacient''.

Aici, astfel de sisteme de alarmă sunt și în băile din saloane, lângă toalete și la duș. Sunt utile mai ales în secțiile în care nu este suficient personal medical. Iar ele devin obligatorii în toate unitățile sanitare cu pături.

Emanuel Ungureanu, deputat USR:
''Proiectul este făcut în memoria Alexandrei Ivanov, acea tânără însărcinată din maternitatea din Botoșani care a strigat o noapte întreagă după ajutor și pentru că nu avea un buton de pancă la căpătâi a murit cu zile''.

alexandra ivanov


Modificările prevăd și mai multe camere de supraveghere video în spitale.

În acest moment sunt secții de terapie intensivă care au camere de supraveghere pe holuri, însă după ce legea va fi promulgată, dispozitivele vor fi obligatorii și în saloanele ATI, în unitățile și compatimentele de primiri urgențe.

Spitalele au la dispoziție 18 luni pentru montarea butoanelor de pancă și 24 pentru sistemele de supraveghere video. În caz contrar riscă amenzi între 10 și 30 de mii de lei. Legea va fi trimisă la Cotroceni pentru promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62577496
Adolescentul care a amenințat școli și spitale, cercetat pentru fapte de terorism în SUA. Procurorii ceruseră deportarea lui
Poliția a identificat un suspect în cazul mesajelor de amenințare trimise către aproape o sută de spitale și școli. Cel bănuit este un elev de clasa a XII-a care a mai avut probleme cu legea, ridicat în zori de pe stradă.
62577486
Potra, prins în Dubai cu ajutorul agențiilor internaționale. Cum ar putea fi extrădat complicele lui Călin Georgescu
Liderul mercenarilor din Congo, Horațiu Potra, căutat internațional încă de la finalul lunii februarie, a fost prins în Dubai.  
62548607
DIICOT deschide dosar penal în cazul mesajelor de ameninţare trimise la şcoli şi spitale. Un elev de 17 ani este suspect
DIICOT a anunţat, miercuri, că a deschis un dosar penal în care face cercetări cu privire la mesajele de ameninţare trimise pe adresele de e-mail ale mai multor şcoli şi spitale din ţară.