Lacul Ursu din Sovata, cel mai mare lac helio-term din lume, își pierde din salinitate. Cercetătorii caută soluții

×
Publicitate

Lacul Ursu din Sovata, cel mai mare lac helio-term din lume, își pierde din salinitate.

Pentru a găsi soluții de regenerare, adâncurile sunt cercetate cu ajutorul unui sonar. Oamenii de știință reușesc să adune astfel date exacte despre modificările care apar de la un an la altul.

Pentru regenerarea lacului este nevoie de tone de sare. Salvarea ar putea fi un izvor din muntele de sare care se află la un kilometru distanță.

În ultimii 30 de ani, lacul Ursu a pierdut mult din proprietăţile care i-au adus faima, arată studiile unor oameni de ştiinţă - inclusiv din Germania, Ungaria şi Statele Unite.

Prima soluţie ar fi dizolvarea în lac a 10.000 tone de sare, ce ar impune costuri foarte mari. Recent, oamenii de știință au găsit o varinată mai ieftină de regenerare a Lacului Ursu.

Hanz Peter, cercetător: ”Izvorul ghera din sovata care a are o apă f concetrata de sare. Am analizat și s a ivit că compoziția apei izvorului și a lacului sunt apropiate, s ar putea reîntinerii lacul”.

Izvorul se află la aproximativ un km distanţă, iar cei 40 de mii de metri cubi de apă necesari ar putea ajunge în lac printr-o conductă sau cu ajutorul unor cisterne.

Localnic: ”Este destul de sărat folosim pentru piscine, varză, se pune și pentru varză și sunt multe bazine la case. E bun și penru tratament”.

Lacul Ursu a intrat în urmă cu cinci ani de Cartea Recordurilor şi la categoria „cel mai adânc lac helioterm din lume”. Are o adâncime maximă de 18 metri.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62434045
Ambasada Rusiei în România, despre alerta cu bombă de la sediul său: O încercare deliberată a duşmanilor de a provoca panică
Ambasada Rusiei în România a reacționat, după ce sâmbătă a fost declanșată alarma din cauza unui colet suspect, afirmând că acest incident e o ”încercare deliberată a duşmanilor Rusiei de a provoca panică”.
62434042
Turiștii care vor să viziteze Cetatea Devei urcă pe jos deși există o telecabină nou-nouță care urcă până acolo
Telecabina care urcă la Cetatea Devei e nou-nouță, dar stă nefolosită. De aproximativ 3 luni, turiștii care se încăpățânează să viziteze fortăreața urcă pe jos.
62434040
Incendiu la Vălenii de Munte. O locuință și mai multe anexe gospodărești au luat foc
O locuință și mai multe anexe gospodărești au fost afectate de un incendu izbucnit ziua în amiaza mare la Vălenii de Munte.