Kilograme de droguri trimise prin curier din Olanda în România. Ce au pățit doi români când au mers să le ridice. FOTO

62332336

Două persoane au fost prinse în judeţul Neamţ în momentul în care ridicau un colet cu droguri, care fusese expediat din Olanda, printr-o firmă de curierat.

În pachet erau diverse cantităţi din mai multe substanţe interzise, printre care cocaina, ecstasy, amfetamină.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu.

Anchetatorii au prins în flagrant cele două persoane în timp ce preluau un colet care conţinea droguri de risc şi mare risc.

„Coletul, expediat din Olanda, prin intermediul unei firme de curierat, conţinea 4.990 de comprimate de ecstasy, 2.000 de timbre impregnate cu LSD şi cantităţile de aproximativ 200 de grame de cocaină, 3.265 de grame sulfură de dimetil, 2 kilograme de substanţă cristalină ce conţine MDMA, 3 kilograme de ketamină şi 370 de grame de amfetamină”, se arată în comunicat.

Cele două persoane au fost prezentate Tribunalului Neamţ, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, una dintre persoane era dată în urmărire după ce fusese condamnată definitiv la patru ani şi zece luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62332332
Două adolescente de 15 și 17 ani au fost lovite de o șoferiță pe o șosea din Chitila. Care este starea lor | VIDEO
Două adolescente în vârstă de 15 și 17 ani au fost victimele unui accident rutier.
62332329
Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko: Nu sunt multe țări care să fi ajutat Ucraina așa cum a făcut România
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a declarat că la începutul războiului nu au fost multe ţări care să fie capabile să acţioneze şi să ofere ajutor Ucrainei aşa cum a făcut-o România şi face un apel către români să nu-şi diminueze susţinerea.  
62323746
Ce spune Mario Iorgulescu, în premieră, la patru ani de când a omorât un om. „Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”
„Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie!”. Sunt cuvintele lui Mario Iorgulescu, după sentința prin care a fost condamnat de Tribunalul București, la 15 ani și opt luni de închisoare.