Justiția din România, blocată din cauza termenelor lungi. Recordul negativ îl deține un dosar din 1991

×
Publicitate

Avem sute de procese interminabile în instanțele din România. Recordul negativ îl deține un dosar care se referă la uciderea studentului Andrei Frumușanu și a Auricăi Crăiniceanu în timpul Mineriadei din 1991.  

Este unul dintre cele mai vechi dosare aflate în anchetă vreme de aproape 32 ani, deși, la un moment dat, principalul suspect un fost maior SPP care a fost chiar judecat. Abia acum Tribunalul Militar București le-a impus procurorilor militari ca până la 1 octombrie să finalizeze ancheta.

De mai bine de 30 de ani, justiția nu reușește să decidă cine i-a ucis pe Andrei Frumușanu și pe Aurica Crăiniceanu, în timpul Mineriadei din Septembrie 1991. Cei doi au fost răpuși cu proiectile trase din clădirea Guvernului, iar principalul suspect a fost ani la rândul maiorul SPP - Dorel Gabor.

El a fost și condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare, însă după achitare în apel, Curtea Supremă a decis în decembrie 2000 ca ancheta să fie refăcută. De-atunci, dosarul s-a plimbat pe la mai mulți procurori militari. La cererea părinților lui Andrei Frumușanu, Tribunalul Militar București a dispus de curând ca ancheta să fie finalizată în termen de trei luni.

Ștefan Frumușanu, tatăl studentului Andrei Frumușanu: „Dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, a trecut atâta timp, noi tot avem ceva încredere dar pot să spun că justiția a fugărit adevărul și a închis în sertare dreptatea.”

În acest caz se fac cercetări pentru omor deosebit de grav, o acuzație care nu se prescrie niciodată. În alte câteva mii de dosare, însă, timpul scurs și decizia Curții Constituționale referitoare la prescripție au dus la închiderea lor sau chiar a proceselor.

Alex Morărescu, avocat: „Foarte puțin din acest parcurs al unui astfel de dosar poate fi imputat judecătorului de scaun. Ele sunt trimise în judecată, cauzele, cu foarte puțin înainte de intervenirea prescripției și atunci, evident că, există această pasare a responsabilității de la Parchet la Instanțe.”

Potrivit ultimului raport al inspecției judiciare, în 2021 în instanțele din România au fost identificate nu mai puțin de 700 de dosare mai vechi de 10 ani. Asta în timp ce durata medie de soluționare este de doi ani și nouă luni pentru dosarele penale și patru ani și nouă luni pentru cele non penale.

Un alt recordul nedorit îl deține un dosar de revendicare imobiliară deschis în 1996 la Judecătoria Constanța, dar care a fost suspendat vreme de 19 ani, din pricina unor proceduri sau pentru soluționarea unor dosare conexe.

Andrei Lazăr, avocat: „Justiția este caracterizată prin proceduri, proceduri care trebuie respectate. Nu poți să arzi anumite etape. Cauzele sunt multiple: de la interesul părților de a amâna dosarul, de la schimbările permanente de personal, la termenele foarte lungi.”

Inspecția Judiciară vorbește însă și despre răspunderea judecătorilor care sunt prea puțini pentru numărul mare de dosare, peste două milioane anual.

Unii magistrați întârzie deliberat judecata, așa că împotriva lor au fost demarate cercetări disciplinare soldate cu sancțiuni. Doar că de multe ori, ulterior, instanța supremă le anuleaza.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62373524
Canicula îi sufocă pe români: ”Am leșinat în tren”. Când se schimbă vremea

Căldura sufocantă a încins și sâmbătă în mai toate regiunile țării. Aerul a fost irespirabil, în special în sud, unde maximele au ajuns la aproape 40 de grade la umbră. Și mai greu a fost pentru cei nevoiți să călătorească.  

62373536
Accident cu trei autoturisme pe DN 17. Doi adulţi şi un copil sunt transportaţi la spital | FOTO

Doi adulţi şi un copil sunt transportaţi la spital, sâmbătă seară, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme şi care a avut loc pe DN 17, în judeţul Suceava. Traficul rutier este blocat complet.

62373529
Cozi kilometrice la vama Nădlac 2. Peste 90.000 de persoane au trecut frontiera

Vama Nadlac 2 s-a aglomerat din nou. Polițiștii de frontieră au deschis 10 benzi, însă chiar și așa cozile s-au întins pe aproape 2 kilometri.

Recomandări
Ccr agerpres
SURSE: Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de CCR

Potrivit unor surse, judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict între Guvern și Parlament legat de ordonanța SAFE, adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.