Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti anunţă că resping propunerea legislativă a Guvernului privind pensiile magistraţilor

62477339
Getty

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au adoptat, în majoritate, un punct de vedere prin care resping propunerea legislativă a Guvernului legată de modificarea pensiilor magistraţilor.

”Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, întruniţi în Adunarea Generală, astăzi, 24 noiembrie 2025, fiind prezenţi 216 din 243 judecători, cu o majoritate covârşitoare de 215 judecători, îşi exprimă punctul de vedere prin care resping propunerea legislativă privind modificarea completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, consecvenţi fiind în susţinerea demersurilor promovate de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, au transmis, luni, reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti.

Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, coiniţiat de Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, a fost publicat, săptămâna trecută, în procedură de transparenţă decizională.

Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă.

Totodată, perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.

Perioada de tranziţie şi vechimea necesară

În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieşirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a trimis către instanţe şi parchete proiectul legii privind pensiile magistraţilor, adunările generale ale acestora urmând să fie convocate în 24 şi 25 noiembrie. După ce se va face centralizarea punctelor de vedere ale magistraţilor, Plenul CSM se va întruni pentru a da avizul instituţional.

România trebuie să rezolve, până în 28 noiembrie, chestiunea pensiilor magistraţilor, care este, potrivit oficialilor români, jalon de îndeplinit în PNRR, care poate costa pierderea a 231 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62580482
Cu o întârziere de 18 ani, Guvernul „indexează” cu inflația, peste noapte, chiriile din locuințele de stat. Motivul invocat

Guvernul va scumpi chiriile din locuințele de stat pentru prima dată după 18 ani. Tarifele, neactualizate din 2007, vor fi majorate cu rata inflației. Ministerul Dezvoltării a lansat procedura pentru proiectul de Hotărâre.

62305940
Petiţie pentru interzicerea petardelor şi artificiilor, în Bucureşti. Aproximativ 9.000 de persoane au semnat-o

Aproximativ 9.000 de bucureşteni au semnat, în doar patru zile, o petiţie pentru interzicerea petardelor şi artificiilor, iniţiată de consiliera REPER Andreea Leonte.

62171389
Sindicatele anunţă proteste în penitenciarele din toată ţara. Oamenii cer oprirea modificării pensiilor militare

Sindicatele din sistemul penitenciar declanșează de luni proteste în toată țara și cer oprirea inițiativelor care urmăresc noi modificări ale legislației privind pensiile militare de stat.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).