Rachete balistice chineze cad pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei, în timpul vizitei lui Nancy Pelosi

62276478
Profimedia

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit joi în Japonia, ultima vizită în cadrul turneului său în Asia. În acest context, rachete balistice chineze au căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei.

Ministrul de externe japonez a cerut „oprirea imediată” a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, lansate ca ripostă de China la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, relatează France Presse.

„Acţiunile Chinei au de data aceasta un impact grav asupra păcii şi stabilităţii în regiune. Cer încă o dată oprirea imediată a acestor manevre militare”, a declarat Yoshimasa Hayashi în faţa jurnaliştilor la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, unde participă la reuniunea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), potrivit Agerpres.

China a lansat joi mai multe rachete care au survolat Taiwanul şi ar fi căzut, pentru prima oară, în zona economică exclusivă a Japoniei, în prima zi a exerciţiilor sale militare.

Patru din cele cinci rachete balistice chineze care au căzut în ZEE a Japoniei „ar fi survolat insula Taiwan”, a anunţat joi Ministerul japonez al Apărării.

„Japonia a transmis Chinei o notă de protest pe canale diplomatice”, a indicat ministrul apărării Nobuo Kishi, calificând incidentul drept o „problemă gravă care afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri”.

La Taipei, ministrul apărării taiwanez a semnalat într-o conferinţă de presă că 22 de avioane chineze au intrat joi, pentru scurt timp, în zona de apărare aeriană taiwaneză, conform agenţiei de presă franceze.

Sistemele de apărare antiaeriană au hărţuit avioanele chineze pentru a le împiedica să avanseze în spaţiul de apărare aeriană taiwanez, adaugă ministerul pe site-ul său de internet, potrivit căruia toate cele 22 de avioane chineze au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan.

Condamnând aceste „acţiuni iraţionale care subminează pacea regională”, Ministerul taiwanez al Apărării a confirmat că armata chineză a tras „11 rachete” balistice de tipul Dongfeng „între 13:56 şi 16:00 în apele de la nord, sud şi est de Taiwan”.

Potrivit publicaţiei chineze Global Times, care citează analişti militari, aceste manevre sunt de o amploare „fără precedent”. Manevrele ar urma să se încheie duminică, potrivit AFP.

Taiwanul nu va provoca conflicte, dar îşi va apăra ferm suveranitatea şi securitatea naţională, a declarat joi preşedintele Tsai Ing-wen într-o reacţie la exerciţiile militare chineze din apropierea insulei, notează Reuters.

China a lansat joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul Taiwanului, ca răspuns în forţă la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA pe insulă, pe care o consideră drept o provincie a sa. Exerciţiile au loc în şase zone maritime din jurul Taiwanului, la nivelul rutelor comerciale extrem de frecventate şi, pe alocuri, la numai 20 km de coastele taiwaneze.

Iniţiativa lui Nancy Pelosi a fost considerată de China drept o provocare, un sprijin acordat susţinătorilor independenţei Taiwanului şi o tăgăduire a promisiunilor SUA de a nu avea relaţii oficiale cu insula.

Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat că Washingtonul a contactat Beijingul 'la toate nivelurile guvernului' în ultimele zile pentru a-l îndemna să-şi menţină calmul.

„Sper cu adevărat că Beijingul nu va provoca o criză şi nu va căuta un pretext pentru a-şi creşte operaţiunile militare agresive”, a afirmat Blinken într-o declaraţie făcută în faţa omologilor săi din cadrul ASEAN, unde participă la reuniunea la nivel de miniştri de externe ai acestei organizaţii la Phnom Penh.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62276459
Baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia, pentru deţinere şi trafic de droguri

Starul american al baschetului feminin Brittney Griner, încarcerată în Rusia, a fost condamnată joi la nouă ani de închispare pentru deţinere de droguri şi trafic de droguri, anunţă Trubunalul Khimki.

62276461
Un partid condus de o inteligenţă artificială vrea să se prezinte la alegerile parlamentare din Danemarca

Danemarca are de acum înainte printre formaţiunile sale politice şi un partid care este condus în întregime de un software de inteligenţă artificială (AI).

62270769
Amnesty International acuză armata ucraineană, după o anchetă pe teren, că pune în pericol civili. Reacția Kievului

Armata ucraineană a pus civili în pericol - prin stabilirea unor baze militare în şcoli şi spitale şi prin lansarea unor atacuri din zone populate cu scopul de a respinge invazia rusă, acuză joi Amnesty International (AI).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.