Investitorii Hidroelectrica au făcut profit din prima zi. A început listarea pe bursă a companiei

×
Publicitate

Hidroelectrica s-a listat miercuri la Bursa de Valori București. A fost cea mai mare ofertă publică inițială din istoria bursei. În primele ore, prețul acțiunilor a crescut constant, iar capitalizarea companiei a trecut de 10 miliarde de euro.

Oamenii simpli care au cumpărat pachetul minim, au câştigat deja în prima zi, aproape 200 de lei. Totuși, specialiștii spun că astfel de investiții au un randament bun, pe o perioadă îndelungată.

Într-o sală arhiplină și în aplauzele invitaților, primul sunet de clopoțel a marcat simbolic listarea companiei de stat Hidroelectrica la Bursa de Valori București. Este cea mai mare listare de până acum din România și din Europa, din ultimul an.

Compania s-a listat sub simbolul H20 și a intrat la tranzacționare la un preț de 110 lei pe acțiune, cu 5,7% mai mare decât cel de la oferta publică. După o oră de tranzacționare, prețul a urcat la 112 lei.

Claudiu Cazacu, expert financiar: „În prima zi a fluctuat între 109 și 115 lei pe acțiune, este aproape perfect în banda pe care mi-o imaginam în prima zi de acționare, este un preț echilibrat, ne arată că „Fondul Proprietatea” nu a vândut excesiv de scump, dar nici ieftin – e un interes pronunțat și din partea investitorilor din străinătate”

Bogdan Badea, președinte Hidroelectrica: „Orice bursă este volatilă , dar de la o capitalizare de 9,4 miliarde de euro , la deschiderea şedinţei de astăzi am ajuns la o capitalizare de peste 10 miliarde de euro”

În total, au fost vândute 89 de milioane de acțiuni, din pachetul Fondului Proprietatea. Pachetul minim pentru investitori a fost de 50 de acțiuni.

Cum cererea a fost de peste trei ori mai mare decât oferta, un investitor care a plătit suma minimă a primit o alocare de 32%, adică 16 acțiuni din cele 50 cumpărate inițial, iar banii rămași s-au întors înapoi în cont. Dacă investitorul a profitat de perioada de reducere, înseamnă că a plătit peste o acțiune puțin peste 100 de lei, adică 1.614 lei în total. Cum prețul a crescut în prima zi de tranzacționare și a ajuns, de exemplu, la 113 lei pe acțiune, noul acționar a avut deja un câștig de 192 de lei. Și asta, atenție, doar în cazul în care vinde acțiunile.

Cât se poate obține doar din dividente

Dacă se mențin la același nivel, din acțiunile Hidroelectrica, acționarii vor câștiga din două direcții – pe de o parte din dividende, adică din profitul anual al companiei, și pe de altă parte din diferența de preț a acțiunilor.

Pentru dividende, specialiștii vorbesc de un procent de 7,5 - 8 la sută. La un pachet minim de 16 acțiuni, un investitor ar putea primi anual în jur de 121 de lei, iar pe o perioadă de cinci ani peste 600 de lei.

Daniela Șerban, Asociația Română pentru Relația cu Investitorii: „În piața de capital, în medie din 98 și până în prezent s-a câștigat în jur de 12% , ceea ce înseamnă că la o investiție de 5.000 de lei, într-o perioadă de zece ani ne putem dubla banii”

Mugur Isărescu, guvernator BNR: „Bursa nu trebuie privită ca un loc de speculații financiare, este un loc de finanțare pe termen lung solid al întreprinderilor”.

La fel cum se întâmplă în cazul altor companii, prețul acțiunilor poate să scadă sau să crească în funcție de cerere și de contextul economic și politic.  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62242080
Dumitru Dragomir, victima samsarilor imobiliari, rude cu prezicătoarele Maria Câmpina și Brățara: „Vinovații să plătească”

18 terenuri vândute cu acte false de rudele așa-numitelor prezicătoare Maria Câmpina și Brățara sunt în centrul unei anchete de amploare care vizează mafia imobiliară din București și Ilfov.

62058094
Politologul Cristian Pîrvulescu: Dacă Donald Trump ajunge la conducerea SUA, va mai fi NATO la fel de puternică?

Politologul Cristian Pîrvulescu este de părere că soarta Alianței Nord-Atlantice (NATO) și - implicit - situația războiului din Ucraina s-ar putea schimba radical dacă Donald Trump ar câștiga, din nou, alegerile prezidențiale din SUA.

62365124
Terapia cu câini, program la Penitenciarul Arad. Deținutele vor avea grijă de trei căței

Terapia cu câini este atracția penitenciarului Arad, Pentru început, deținutele vor avea grijă de trei căței salvați din situații dificile.

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.