Investitori din Arabia Saudită, interesați de sectorul agricol din România. Ministrul agriculturii anunță discuții avansate

62590475

Oamenii de afaceri din Arabia Saudită şi-au manifestat interesul pentru realizarea de investiţii în sectorul agricol şi zootehnic şi stabilirea de parteneriate cu companii din România, inclusiv înfiinţarea de abatoare certificate halal.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit marţi, la sediul ministerului, cu o delegaţie a Consiliului Saudit de Afaceri, condusă de preşedinte Mohammed Salah Mutabagani, în prezenţa ambasadorului Regatului Arabiei Saudite la Bucureşti, Mohammed Abdulghani Khayat. Alături de ministru s-au aflat secretarul de stat Violeta Muşat, precum şi conducerea direcţiilor tehnice de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, precum şi ES Sebastian Mitrache, ambasadorul României în Arabia Saudită.

Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale a Consiliului Saudit de Afaceri în România, desfăşurată în perioada 10 – 12 noiembrie 2025, care include întrevederi bilaterale la nivel guvernamental şi instituţional.

Discuțiile au vizat investițiile saudite în agricultură

Discuţiile s-au concentrat pe identificarea unor domenii de interes comun şi a soluţiilor menite să încurajeze investiţiile saudite în sectorul agricol şi zootehnic românesc cu beneficii pentru fermieri. Temele abordate au vizat dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul securităţii alimentare, investiţii în terenuri agricole pentru consolidarea lanţurilor alimentare pe termen lung, certificări halal şi standarde veterinare pentru facilitarea exporturilor către Arabia Saudită, tehnologii moderne şi sisteme eficiente de irigaţii, precizează ministerul.

„Oamenii de afaceri din Arabia Saudită şi-au manifestat interesul pentru realizarea de investiţii în sectorul agricol şi zootehnic şi stabilirea de parteneriate cu companii din România, inclusiv înfiinţarea de abatoare certificate halal”, precizează ministerul.

Ministrul Florin Barbu a subliniat importanţa cooperării tehnice şi economice la nivel înalt între cele două state, amintind de documentul de colaborare România – Arabia Saudită pe domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, semnat în iulie 2024, care are ca scop dezvoltarea şi încurajarea cooperării economice, ştiinţifice şi tehnice dintre ministere, institute de cercetare şi organizaţii din domeniul agricol.

Oficialul român a prezentat oportunităţile de investiţii existente în România, punând accent pe înfiinţarea de abatoare de ovine şi bovine, inclusiv în regim halal, investiţii în sisteme de irigaţii, România având un plan de reabilitare pentru 2,7 milioane de hectare, dintre care 1,6 milioane sunt deja reabilitate. Totodată, ministrul român a precizat că un rol însemnat în dezvoltarea fermierilor îl are şi sprijinul însemnat al Uniunii Europene pentru dezvoltarea fermierilor. De asemenea, ministrul Barbu a punctat stadiul investiţiilor în unităţi de procesare, cu proiecte semnate în valoare totală de 2 miliarde de euro.

„Ne-am axat pe fabrici moderne, cu tehnologii avansate, pentru a susţine competitivitatea producătorilor români. Astfel că ţara noastră are toate premisele de a deveni cel mai mare procesator din sud-estul Europei. România este un partener de încredere, cu un potenţial agricol semnificativ. Dorim să consolidăm relaţiile economice cu Arabia Saudită şi să sprijinim investiţiile care pot contribui la securitatea alimentară a ambelor state”, a adăugat ministrul Barbu.

România și Arabia Saudită consolidează parteneriate durabile

În cadrul discuţiilor, ministrul a menţionat că România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la exportul de cereale şi dispune de un sector zootehnic competitiv, cu aproape 13 milioane capete ovine, precum şi rase de bovine de carne de calitate superioară. În acelaşi timp, ministrul Florin Barbu a subliniat că sectorul avicol din România este foarte dezvoltat, având un grad de autosuficienţă de 170%, şi a evidenţiat faptul că o investiţie în abatoare certificate halal ar reprezenta o oportunitate deosebită pentru acoperirea cererii de pe piaţa saudită şi din zona Orientului Mijlociu.

Delegaţia saudită a adresat întrebări punctuale referitoare la potenţialul agricol şi zootehnic al României şi şi-a exprimat interesul ca ministrul Agriculturii din Arabia Saudită să efectueze o vizită oficială în România, în timp ce şi investitorii români, la rândul lor, sunt încurajaţi să exploreze oportunităţi de afaceri în Regatul Arabiei Saudite.

În încheiere, ministrul Florin Barbu a mulţumit delegaţiei saudite pentru deschiderea manifestată şi a reiterat disponibilitatea României de a construi parteneriate durabile şi relaţii comerciale solide în domeniile agriculturii, zootehniei şi industriei alimentare.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62590459
ANCOM: Publicitatea politică este interzisă pe rețelele sociale. Cum pot raporta utilizatorii conținutul suspect

Anumite platforme online foarte mari, cum ar fi Facebook și TikTok nu permit publicitatea politică în context electoral și pre-electoral. Utilizatorii pot raporta către platformele respective conținutul care ar putea fi considerat publicitate politică.  

62590458
Rafturi goale de ouă în supermarketuri. Fermierii români preferă să exporte către țări care plătesc mai mult

S-au golit rafturile de ouă în unele magazine din România. În loc să rămână pe piața internă, tot mai multe pleacă peste graniță.

62590429
Tânărul care a înjunghiat de zeci de ori un bărbat din Capitală, fără motiv, neagă fapta. Ce a găsit Poliția în casa lui

Un atac de o violență extremă a avut loc pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Fără niciun motiv, un bărbat de 68 de ani a fost înjunghiat de zeci ori de un individ care l-a abandonat apoi plin de răni. Victima sa este în stare stabilă.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
SURSE: Dodecalogul PSD pentru Luca Niculescu. Ce vor social-democrații în schimbul voturilor pentru viitorul Guvern

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.