Intervenție a pompierilor români pe Dunăre pentru extragerea a 6 marinari din buncărul unei nave. Aceștia erau inconștienți

62387017

Pompierii tulceni au fost solicitați, vineri seară, în jurul orei 23:00, pentru a interveni pe o navă sub pavilion Comores, acostată pe Brațul Tulcea, pentru extragerea a 6 marinari care se aflau inconștienți în buncărul unei nave.

La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambarcațiune IB5, o ambulanță navală din cadrul SAJ Tulcea, o ambulanță navală privată și un echipaj din cadrul Poliției de Frontieră Tulcea cu 2 agenți de poliție.

În urma recunoașteți făcută de pompierii tulceni în buncărul indicat de echipajul navei și după ce s-a stabilit că nu există pericol pentru salvatori victimele au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului după care au fost extrase rând pe rând și transbordate pe ambarcațiunile navale care ie-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Din cele 6 victime, 2 au refuzat transportul la spital. O victimă a fost predată echipajului medical inconștientă iar alte 3 au fost predate echipajelor medicale conștiente.

La misiunea de salvare și acordarea primului ajutor echipajului navei au participat un număr de 16 salvatori, cadre medicale de primă intervenție și a Poliției de Frontieră Tulcea care, în mai puțin de o oră au reușit să acorde primul ajutor victimelor, să le extragă din mediul în care au fost găsite și să le transporte la spital.

Victimele sunt de origine siriană (3 persoane), indiană (2 persoane) și egipteană (o persoană). Victima preluată inconștientă de către ambulanța navală este de cetățenie Siriană.

Cauza probabilă de intoxicare a fost identificată ca fiind gazele produse de o motopompă ce se afla în funcțiune în zona în care aceștia își desfășurau activitatea.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62345298
Două cutremure s-au produs în România, sâmbătă. Cel mai puternic s-a înregistrat în județul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs, sâmbătă, în judeţul Buzău.

62386154
Accident grav în Timiș, între o mașină și o autoutilitară. Un bărbat a murit

O persoană a murit şi alta a fost grav rănită, sâmbătă, după ce o maşină şi o autoutilitară s-au ciocnit pe DN 6, în judeţul Timiş.

 

62386974
Bătaie între două fete, într-un parc din Lugoj. Nimeni nu a intervenit să le despartă

La doar câteva zile de la începerea școlii, în mediu online au apărut imagini cu o bătaie între două 2 tinere. Totul s-a întâmplat într-un parc din Lugoj, județul Timiș.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.