Infotrafic: Ninsorile afectează traficul în aproape jumătate de țară. Recomandări pentru şoferi

62603426
Shutterstock

Circulaţia se desfăşoară luni dimineaţa în condiţii de iarnă pe drumurile din 19 judeţe, unde carosabilul este parţial acoperit cu zăpadă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 1 pe tronsonul kilometric 102 - 138, între localitatea Nistoreşti, judeţul Prahova, până la limita cu judeţul Braşov, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza precipitaţiilor abundente, pentru a permite acţiunea de deszăpezire.

La nivel naţional, sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vrancea. Se circulă pe un carosabil parţial acoperit cu zăpadă, anunţă sursa citată.

În zona de sud şi sud-est plouă uşor, carosabilul fiind umed.

Pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pe tronsonul kilometric 130 - 148, şi pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, pe tronsonul kilometric 225 - 316, sunt precipitaţii sub formă de ninsoare, traficul fiind redus.

Pe autostrăzile A2 Bucureşti - Constanţa şi A3 Bucureşti - Ploieşti, plouă, cu vizibilitate bună, carosabilul fiind umed.

Poliţia reaminteşte că pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, conducătorii auto trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale.

''Circulaţi cu o viteză adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, folosiţi frâna de motor pentru reducerea vitezei şi nu pătrundeţi pe drumuri închise traficului rutier'' - este mesajul poliţiştilor rutieri. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62590395
Incendiu într-un bloc din Fălticeni. Locatarii au fost evacuați
Şaisprezece persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat duminică seară, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul I al unui bloc de locuinţe din municipiul Fălticeni, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Su
62582942
Eurostat: România are cea mai mare diasporă din UE. Câți români și-au părăsit țara pentru un trai mai bun peste hotare
Suntem țara europeană cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în străinătate. Peste 3 milioane trăiesc legal în statele Uniunii, potrivit Eurostat. Numărul este mai mare în realitate, dacă ne gândim că nu toți apar în statisticile oficiale.
62603602
Zeci de mii de oameni din patru județe stau fără curent electric de câteva zile. Echipele de intervenție abia fac față
Vântul puternic și ninsorile au rupt numeroși copaci care au căzut peste rețeaua electrică și au lăsat zeci de mii de oameni fără curent.