Începe școala de luni, iar părinții caută soluții pentru copiii care trebuie să rămână acasă: „Nu ştiu, contactăm bunicii”

×
Publicitate

De luni, 8 noiembrie, elevii se vor întoarce în bănci, doar în şcolile publice şi private unde rata de vaccinare din rândul profesorilor şi personalului auxiliar depăşeşte 60 la sută.

Din păcate, în jumătate dintre unităţile de învăţământ, nu se întâmplă asta.

Iar situaţia este chiar îngrijorătoare, în 12 judeţe. Pe de altă parte, ministrul de resort a anunţat că peste o săptămână în şcoli vor ajunge şi testele de salivă.

De luni, puţin peste 1,8 milioane din cei aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari vor merge fizic la şcoală şi la grădiniţă. Se întâmplă asta pentru că doar în 54% dintre unităţile de învăţământ din România rata de vaccinare în rândul personalului trece de 60 la sută.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Şcolile cu rata sub 60 vor începe şcoala în sistem online, foarte clar, grădinițele şi şcolile cu peste 60, toate vor începe şcoala cu prezenţă fizică”

Cele mai ridicate procente de vaccinare sunt în Ilfov, Cluj, Bucureşti şi Constanța. La polul opus, în judeţele Neamţ, Covasna sau Suceava sunt cei mai puţini dascăli imunizaţi.

În Piteşti, de exemplu, la Liceul Elim, doar doi din cei 19 angajaţi au primit un ser anticovid.

Reporter: Sunteţi liceul cu cea mai mică rată de vaccinare din oraş !

Directorul liceului: „Şi care e problema ?”

Alina Manea, inspector general ISJ Argeş: „Nu ar trebui să fie posibil, în primul rând, dacă mă întrebaţi pe mine, e impardonabil”

În Bucureşti, 69% dintre unităţile de învăţământ au o rată de vaccinare de peste 60 la sută, adică 441 de şcoli şi grădiniţe publice şi private.

Decizia anunţată de Ministerul Educaţiei a nemultimit sindicatele din învăţământ.

Marius Nistor, Federația Sindicatelor din Învăţământ: „Ne vom trezi în unităţi şcolare unde profesorii s-au vaccinat într-un procent sub 60 la sută, că se vor exercita presiuni din partea părinților şi a elevilor, ca profesorii să se vaccineze, iar şcoala să fie menţinută deschisă şi asta în condiţiile în care suntem categoria socio-profesională cu cel mai mare procent de vaccinare.”

Mihaela Onică, profesoară: „Sper că rata de vaccinare să ajungă şi la 90% , la toată populaţia, şi în școală şi în afara şcolii, copiii au nevoie. Eu sunt şi cadru didactic. Înseamnă interacţiune mai bună cu copiii mici, de clasa pregătitoare, primară, ei nu se descurcă la un laptop şi mulţi online fac pe telefon, ceea ce nu poti să faci pe telefon.”

„Îmi place foarte mult să petrec timp cu colegii mei şi cu doamna, învăţ multe” spune Carina, în vârstă de 7 ani

„Pe online se mai strică ceva, nu mai merge laptopul, se ia internetul şi de asta nu îmi place” explică un alt copil

„Nu ştiu, contactăm bunicii, încercăm să îi aducem să ne ajute, să prelungim concediul, încă nu ştim ce facem. Copiii sunt foarte trişti acasă, nu mai au o viaţă socială, stau închişi între 4 pereţi” spune o mămică.

Rămân în vigoare criteriile pentru trecerea în sistemul online. Clasa sau grupa se închide 14 zile la apariţia unui caz de covid iar şcoala se închide integral dacă jumătate dintre clase au activitatea fizică suspendată.

Florentina Bălășoiu, corespondent PROTV: „Până în acest moment, autorităţile nu au luat în calcul rata de vaccinare în rândul elevilor pentru deschiderea unităţilor de învăţământ, Cu toate acestea, numărul copiilor vaccinaţi cu vârste între 12 şi 15 ani a crescut în numai două zile cu aproape 6.000, de la 90 la 96.000 de elevi vaccinați, în timp ce în rândul elevilor de peste 16 ani, cifra a ajuns la aproape 259.000. Practic, s-a atins pragul de 30%, în rândul elevilor eligibili.”

Pe stirileprotv.ro găsiţi lista completă a site-urilor inspectoratelor şcolare judeţene, de unde puteţi afla care este rata de vaccinare din fiecare școală sau grădiniţă din Bucureşti şi din ţară. Ministerul Educaţiei a cerut fiecărui inspectorat să actualizeze aceste informaţii şi să le publice pe site-ul propriu.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Sute de rabini din toată lumea au venit la inaugurarea noii sinagogi din Sighetu Marmației. Ce este comunitatea Satmar

Peste 400 de evrei ultra-ortodocși din lumea întreagă, conduși de rabinii comunității Satmardin New York, au inaugurat o sinagogă în Sighetu Marmației.

A scăzut numărul infectărilor, dar numărul deceselor este la fel de mare. Apelul medicilor: „Veniți neapărat la spital”

„Să nu ne lăsăm păcăliţi de scăderea numărului de infectări cu coronavirus, pentru că în continuare, avem un număr mare de morţi şi de bolnavi în stare critică".

O tânără reținută după ce a furat carduri în Italia a evadat de sub escorta polițiștilor din Bacău. Ce făceau oamenii legii

O tânără de 34 de ani, cu ochii verzi, i-a pus pe jar pe carabinieri, dar și pe polițiștii români. Femeia era căutată după ce a furat mai multe carduri în Peninsulă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.