Începe distribuirea ajutorului pentru încălzire. Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie îndeplinite pentru acordare

×
Publicitate

Odată cu venirea frigului, autoritățile încep să distribuie ajutoarele pentru cei care reșusesc, cu greu, să-și plătească utilitățile.

Cu banii de la stat, oamenii vor putea să acopere costurile pentru gaze naturale, energie electrică, lemne, sau cărbuni.

Programele vin cu condiții mai blânde, în acest sezon rece, așa că numărul doritorilor, este în creștere.

La finalul acestui an, ar urma să pornească, și "Rabla pentru sobe".

Vor putea primi bani, din noiembrie și până în martie, și cei care iau, în același timp, indemnizație de handicap.

Virginica Apostol, referent: "Indemnizația de însoțitor este peste 2.000 de lei. Dacă aveam persoană care locuia singură și avea pensie minimă de 1.121 de lei, de exemplu, și avea și această indemnizație pentru însoțitor, depășea suma de 2.053, pragul pentru o persoană singură".

Există două praguri de venit de care cei care vor ajutorul pentru încălzire trebuie să țină cont: 2.000 de lei net lunar pentru persoanele singure și 1.400 de lei pentru fiecare membru al unei familii.

Femeie: "Nu mă încadrez la cei 3.000 de lei pe care îi am".

Reporter: "Și vă descurcați cu 3.000 de lei să plătiți?".

Femeie: "Ei, nu! Medicamentele ne costă. Și ce rămâne, drămuim, împărțim".

Bărbat: "Eu am trei camere aici... 4.500 de lei. Am auzit că se scumpește gigacaloria și nu mi se pare chiar normal așa...".

Femeie: "Dacă ne e frig alergăm prin casă. Că afară e frig!".

O altă noutate îi vizează pe vârstnicii cărora le-au crescut veniturile de la începutul lunii septembrie, în urma recalculării pensiilor. Aceștia vor putea solicita ajutorul de încălzire pe baza talonului din august.

Cei care se încadrează pentru ajutorul de încălzire pot opta și pentru un spijin suplimentar, pentru plata facturilor la energie.

Raul Giuglea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii: "Se numește supliment pentru energie, pentru acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei. Se acordă pe tot parcursul anului. Este stabilit în cuantul fix, se acordă lunar și se cumulează cu ajutorul cu încălzirea locuinței".

Așadar, doritorii pot lua lunar între 10 și 70 de lei, în funcție de tipul de energie utilizat: electrică, termică sau cărbune.

Pe de altă parte, anunțat cu fast dar fara ceva concret, programul "rabla pentru sobe" ar urma să inceapa la finalul acestui an.

Autoritățile spun că așteaptă acum publicarea documentului în Monitorul Oficial după care vor trece la treabă. Potrivit ghidului, sunt 50.000 de familii din localități montane care își vor putea cumpăra, cu bani de la stat, echipamente performante energetic pot primi bani pentru a-și cumpăra aparate de încălzit locuința cu randament ridicat.

În acest caz, statul va asigura 70% din cheltuielile cu instalarea noii sobe. Totuși, suma nu trebuie să depășească 10 mii de lei. Bugetul total alocat pentru sobele "prietenoase cu mediul" este de 500 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Noua lege a salarizării îi va lovi pe bugetari. „Vor fi natural plecări din sectorul public”

Viitorii ani nu se anunță grozavi pentru bugetari, după ce Guvernul și-a propus să frâneze cheltuielile cu personalul.

Cum vor fi recalculate pensiile militarilor după modificarea legii. Măsura nu se va aplica doar în cazul rezerviștilor

Pensiile militarilor vor fi recalculate ori de câte ori se majorează solda de grad, de funcție, sau salariul de grad.

Zona din România unde trenurile vor circula cu 160 de km/h. Valoarea proiectului depășește nouă miliarde de lei

Un drum cu aproape o oră mai scurt, o viteză crescută de deplasare și confort sporit. Toate îi așteaptă, peste doi ani, pe pasagerii care vor circula între Cluj-Napoca și Oradea, până la graniță.  

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.