Incendiu la catedrala din Dorohoi. Altarul a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit mai bine de două ore

62589287
Pro TV

Un incendiu a cuprins joi seară altarul catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi, județul Botoșani. Un enoriaș care se afla în zonă a dat alarma, în jurul orei 19.

Pompierii au reușit să stingă flăcările după mai bine de două ore. Însă lichidarea completă a focarului a durat până după miezul nopții. Au fost salvate masa din altar, cărți și obiecte de cult.

Deocamdată nu este clară cauza incendiului. Este posibil să fi pornit de la o lumânare lăsată aprinsă. Însă pompierii nu exclud varianta unui scurtcircuit.

Dorina Lupu, purtătoare de cuvânt a ISU Botoșani: „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul detașamentului Dorohoi cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul ca ardeau mai multe cărți din spatele sfintei Mese, cu degajări mari de fum. Pompierii au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul lăcaș de cult”.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62589280
Razie în Bacău. Trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce furau combustibil
Razie de amploare a poliţiştilor din Bacău, în cadrul operaţiunii Jupiter. Oamenii legii au făcut 20 de percheziţii și au prins în flagrant trei bărbați, cu vârste între 34 și 48 de ani, în timp ce sustrăgeau combustibil din cisterne.
62589279
NATO trimite în România o armă cu care vor fi doborâte dronele rusești. Cum le va vâna sistemul Merops
Polonia și România vor instala un nou sistem de arme fabricat în SUA pentru a vâna dronele rusești, care au stârnit noi temeri de-a lungul flancului estic al Alianței.
62588574
Percheziții la combinatul Sidex Galați și la șefi ai companiei. 300 de milioane euro, delapidaţi cu ajutorul Gazprom
Sunt percheziții la combinatul Sidex Galați. Polițiștii și procurorii acuză conducerea companiei că ar fi delapidat, prin tranzacții fictive, peste 300 de milioane de euro.