Incendiile de vegetație devastează România. Zona în care a fost nevoie de intervenția unui elicopter Black Hawk

×
Publicitate

Canicula s-a potolit, dar pentru că totul e uscat în jur, iar regulile privind focul în spații deschise nu sunt respectate, incendiile de vegetație dau bătăi de cap în sudul și vestul țării.

În Mehedinți, doar în ultima săptămână au ars peste 1.500 de hectare. Într-o localitate din județ, focul a fost domolit cu apă aruncată din elicopter.

Problemele continuă și în Vâlcea, unde a izbucnit un nou incendiu.

Pompierii au fost chemați în mai multe localitați din Mehedinți unde s-au aprins arborii si iarba uscată. În comuna Podeni, un elicopter Black Hawk a făcut zeci de curse până la focarele izolate, din zone greu accesibile. În sprijin le-au venit și colegi din județele Dolj și Olt.

De la începutul verii, focul a mistuit mii de hectare în județul Mehedinți. Doar acum, în septembrie, au ars mai bine de 1.500.

Un incendiu masiv de vegetație a izbucnit, vineri, la amiază, și în Bihor, pe o pășune și intr-o pădure din comuna Holod. Pompieri, silvicultori și localnici s-au luptat cu flăcările ore la rând. Arde o pădure de foioase, însă printre arborii cu frunze mai sunt și pini, care se aprind ușor. Din fericire, focul n-a ajuns în zona caselor.

În Vâlcea, pompierii se luptă cu incendii uriașe de vegetație de aproape o lună. Vineri, la amiază, au fost anunțați că a mai apărut încă unul, în comuna Gușoeni.

Mr. Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea: „Incendiul se manifestă pe suprafață mare, circa 35-40 de hectare de vegetație uscată, iar în zona respectivă erau și gospodării. Intervenția este îngreunată de suprafața mare pe care se manifestă ardera, de vântul puternic, de uscăciune”.

De cinci zile încearcă să stingă pompierii și un incendiu de pe Valea Oltului. Focul a cuprins un versant muntos și a pârjolit deja peste 60 de hectare.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Seceta a lasăt „Delta din Carpați” fără apă. Trei lacuri din zona protejată au secat și pun în pericol specii rare de păsări

Planeta a încheiat cea mai caldă vară din istorie, iar în România prognoza pe septembrie arată că săptămânile următoare vor fi mai călduroase decât în mod normal.

Comisar-șef din IGPR, anchetat de DNA. S-ar fi folosit de funcție atunci când a fost prins cu 108 km/h în localitate

Marius Badea, comisar şef în cadrul IGPR, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru nu fi sancţionat după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h.

Ungaria agită spiritele la Chișinău. Szijjarto afirmă că liderii europeni nu susțin extinderea UE. „Calitate, nu cantitate”

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene declară public că susţin extinderea blocului comunitar, dar în culise se opun acesteia, a afirmat vineri, la Chişinău, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Peter Szijjarto.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.