În premieră, fermierii români ar putea primi subvenții la fel ca în țările vestice. Ce condiții se impun

×
Publicitate

Agricultura are șansa să se modernizeze rapid, cu bani europeni. În premieră, fermierii vor primi subvenții, la fel ca în țările vestice, de până la 215 euro pe hectar, prin noua politică agricolă comună, recent aprobată de Parlamentul European.

România are alocate 22 de miliarde de euro, însă, ca să le încaseze, trebuie să-și facă o strategie, astfel încât fermierii să cultive ce se cere pe piață și să nu mai iasă în pierdere.

Nouă politică agricolă comună vine cu subvenții mai mari pentru România, dar și cu condiții.

Astfel, 22 de miliarde de euro ar urma să primească România până în 2027 pentru agricultură. Cea mai mare parte - 14 miliarde de euro - sunt plăți directe, adică subvenții - care vor crește până la 215 euro pe hectar. Pentru acești bani, România trebuie să aibă gata în mai puțin de o lună și o strategie națională, în care să spună cum va folosi fondurile - de exemplu, ce culturi va încuraja prin subvenții.

Alin Mituță, europarlamentar USR: “Fiecare stat membru are libertatea să decidă către ce culturi va da mai mulți bani fermierilor și atunci, dacă ei vor vedea că pentru anumite culturi vor primi mai mulți bani vor fi interesați să o producă pe respectiva cultură. Nu mai cultivi roșii pentru că așa te-ai gândit într-o după-amiază, ci pentru că ai acces la informații care spun că pe anul viitor vremea va fi favorabilă pentru cultura respectivă, că vei avea fonduri, că vei avea o piață mai bună”.

Pentru ca fermierii să nu mai ajungă să-și dea munca de un an la porci ori să vândă la prețuri de nimic, ar trebui să fie și o planificare pe termen lung.

Cristian Tudor, producător microplante: “În special în timpul verii se conglomereaza foarte multe culturi și avem o cantitate care uneori duce la pierderi pentru marea majoritate. Cei care reușesc să vândă o să vândă în pierdere sau la un preț de nimic sau nu mai apucă să vândă pentru că e deja o mare cantitate în piață”.

Până când autoritățile vor face analiză, noile tehnologii pot spune ce culturi sunt profitabile în pământul românesc.

Dan Nicolae Pîrvu, consultant vânzări: ''Recoltată cu o combină inteligentă, combina a putut să facă o harta a producției, astfel știm foarte bine în ce zone a fost producție mai mare, respectiv mai mică, apoi cu acea hartă putem semăna cu rata variabilă, putem profita astfel să scoatem maximum și din acele zone mai sărace''.

După 2023, o condiție pentru obținerea fondurilor europene este că 25% din plățile directe să ajungă la fermierii care iau măsuri de îmbunătățire a suprafețelor cultivate ecologic. Iar o parte vor fi pentru agricultură de precizie adică cea în care, de exemplu, sunt folosite imaginile din satelit și dronele pentru îngrijirea culturilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Anul 2021 ar putea fi anul recordurilor ca număr de locuințe livrate și vândute. Câte case au fost cumpărate

Mii și mii de locuințe au fost construite în acest an în zonele marilor orașe. Doar în București au fost ridicate peste 25 de mii de case și apartamente, iar Timișoara a depășit Cluj-Napoca la numărul de locuințe în dezvoltare.

Prețul gazelor a crescut din nou, după ce Germania a suspendat procesul de autorizare a gazoductului rusesc Nord Stream 2

Preţurile gazelor europene au crescut din nou, miercuri, după o întârziere apărută în procesul de aprobare a unei noi conducte majore din Rusia, Nord Stream 2.

Cîţu: Felicitări, dragi români! Cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul III din acest an

Premierul Florin Cîţu îi felicită pe români, prezentând date Eurostat din care rezultă că România are cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul III din acest an, scire News.ro. 

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.