Impozitarea pensiilor speciale, aprobată... din nou. ”E ca în filmele cu Sergiu Nicolaescu, un pachet cu dinamită”

×
Publicitate

Parlamentarii s-au certat joi din nou pe tema impozitării pensiilor speciale.

Cu toate acestea, legea a fost adoptată și de plenul comun al Parlamentului, după ce ieri deputații au votat în camera decizională impozitarea cu 85% a pensiilor care depășesc 7.000 de lei.

"Este necunostituțional să votezi de două ori", au spus liderii USR, în timp ce social democrații și liberalii și-au dat mâna și au spus că respectă deciziile CCR.

Legea va ajunge oricum la Curtea Consitutională, după contestația făcută de reprezentanții judecătorilor, una dintre categoriile afectate de impozitare.

Ionuț Moșteanu, deputat USR: "Vor să își păstreze privilegiile, astea e realitatea. (n.r. țipă)"

Ciolacu: ”Să știți că nu suntem surzi.”

Florin Roman, deputat PNL: "Ați votat în comisii."

Ciolacu, către Moșteanu: "Alo alo, domnul deputat, nu v-am dat cuvântul."

Consensul a dispărut după o zi

 

Consensul general prin care deputații au votat ieri covârșitor impozitarea pensiilor speciale a dispărut astăzi.

Parlamentarii USR susțin că votul dublu din plenul reunit de astăzi le va da motiv judecătorilor CCR să declare legea neconstituțională.

Dan Barnă, președinte USR: "Ceea ce se întâmplă astăzi prin această prevedere este exact ca într-un film de Sergiu Nicolaescu. Băgați un pachet de dinamită ca CCR să respingă legea."

De cealaltă parte, toate celelalte partide susțin că era necesar acest vot în plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului pentru că modificările vizau statutul parlamentarilor. Și pensiile lor ar urma fie impozitate, prin această lege.

Florin Roman, deputat PNL: "Ne-am întors cu fața la popor. Am ascultat vocea poporului care a spus tăiați pensiile speciale.”

Alfred Simonis, deputat PSD: "Fiind vorba de statutul parlamentarilor, este nevoie de un plen reunit ca să fie impozitate și pensiile parlamentarilor, nu numai cele ale magistraților, aviatorilor..."

Peste 700 de foști parlamentari ar fi afectați

 

Daca legea ar intra în vigoare, mulți parlamentari ar fi afectați. Peste 500 de foști deputați și aproximativ 200 de foști senatori beneficiază în acest moment de pensii speciale.

Lunar, sumele pe care le primesc pornesc de la 2.000 de lei și în unele cazuri ajung la 12.000 de lei.

Afectați ar fi și aviatorii, procurorii, judecătorii, polițiștii sau militarii ale căror pensii depășesc 7.000. Ce trece de acest prag se impozitează cu 85%.

Un alt prag se va impozita cu 10%, tot ce înseamnă pensii speciale între 2.000 și 7.000.

În acest fel, dacă acum un procuror primește pensie specială de 10.000 de lei, după intrarea în vigoare a acestei legi ar rămâne cu 6.950 de lei.

Primii care au reacționat au fost judecătorii de la Înalta Curte de Casație care au catalogat legea ca o manevra populistă.

Și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a criticat măsura. Este de părere că militarii ar trebui exceptați de la această impozitare pentru că pe parcursul carierei le sunt restrânse mult mai multe drepturi decât altor categorii de bugetari.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62131982
Legea mirosurilor, adoptată în Parlament. Cum vor stabili autorităţile "cât de tare pute"

Cerută de mulți români, legea mirosurilor a fost adoptată de Parlament și merge la promulgare.

62121741
Ofiţeri MApN şi ISU, implicaţi în afacerea scandaloasă de la Otopeni. Prejudiciu de 800.000 €

O afacere scandaloasă a ieșit la iveală la aeroportul Otopeni. Mai mulți angajați ai aeroportului, dar și ai unei firme de catering, sunt bănuiți că au furat articole de lux care sunt vândute în avioane.

62131951
Un tânăr din Satu Mare a ieșit din izolare și a dat două spargeri în doar câteva ore

Cu un elan deosebit, un tânăr din Satu Mare a dat două spargeri în numai câteva ore. Se întorsese recent din Vest, au aflat polițiștii, așa că a mai încălcat și măsura izolării la domiciliu.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.