"Ceea ce a făcut România solicitând NATO dislocarea unor echipamente în zona noastră de frontieră, de exemplu radare sau sisteme antidronă, care sunt în rezervă în alte țări, consider că este modalitatea prin care poate fi crescută siguranța în zona frontierei de Est a României, inclusiv în zona de litoral", a afirmat Bolojan, la Deva, într-o conferință de presă.

El a arătat că războiul din Ucraina, ca urmare a invaziei Rusiei, generează o situație de risc în zona bazinului Mării Negre și în estul României.

Bolojan: Avem un grad de risc cât timp războiul este aproape de granițele noastre

"Am avut situația din Constanța cu dronele marine și această situație ar putea să se repete în perioada următoare. În astfel de contexte este imposibil să prevezi ceea ce se va întâmpla. Dar e clar că avem un grad de risc cât timp avem acest război aproape de granițele noastre. Ceea ce s-a făcut în primăvara acestui an, prin faptul că România, la solicitarea ministerelor care au competențe în acest domeniu, cum este Ministerul Apărării, de exemplu, dar nu numai Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SPP, SRI și așa mai departe, s-a găsit formula finanțării dotărilor solicitate, face ca apărarea granițelor noastre să se consolideze în perioada următoare", a mai spus Bolojan.

El a explicat că, în aceste împrejurări, singura soluție este creșterea capacității Armatei de a asigura siguranța țării.

Citește și
Caniculă și furtuni în toată țara. Ministerul Mediului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

"Sunt niște realități pe care nu le putem nega și consider că deciziile care au fost luate au fost cele corecte, pentru că nu avem altă posibilitate decât să creștem capacitatea Armatei Române de a asigura siguranța României, de a avea parteneriate serioase cu NATO și, sigur, de a întări, prin colaborarea cu toate țările europene, flancul estic", a afirmat premierul interimar.